De
sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică, IPS Părinte
Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în mijlocul obştii de la Mănăstirea
„Buna Vestire“ - Tisa Silvestri, judeţul Bacău.
Credincioşii
din judeţul Bacău şi nu numai au participat luni, 21 noiembrie 2016, la
Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Mănăstirea „Buna Vestire“ - Tisa
Silvestri, judeţul Bacău. Ierarhul locului a fost întâmpinat la orele
dimineţii de arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi duhovnic al aşezării monahale,
de stavrofora Teoctista Ungureanu, stareţa mănăstirii, şi de soborul
slujitorilor. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Elisei Roncea a
fost hirotonit diacon pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae“ - Viişoara,
Protopopiatul Bacău. De asemenea, ierodiaconul Ioanichie Borş a fost
hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Tisa Silvestri. Predica
sărbătorii a fost ţinută de arhimandritul Serafim Huzdup, consiler pe
Sectorul agricol-silvic al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Ierarhul
Romanului şi Bacăului a subliniat apoi importanţa Tainei Preoţiei şi a
rugăciunii în viaţa oamenilor: „Atunci când intrăm într-un locaş de
închinăciune, suntem în spaţiul lui Dumnezeu, biserica nefiind altceva
decât o poartă a cerului. Felicităm pe maica stareţă Teoctista, alături
de maicile care dau viabilitate acestui aşezământ monahal, pe care l-au
ridicat cu propriile eforturi, dar mai curând cu viaţa lor pe care au
dedicat-o lui Hristos“. La finalul Sfintei Liturghii, arhimandritul
Pimen Costea a mulţumit în numele întregii obşti ierarhului, preoţilor
şi tuturor credincioşilor pentru prezenţă: „Vă mulţumim
Înaltpreasfinţite Părinte pentru bunăvoinţa de a fi în mijlocul nostru.
Vă mulţumim pentru dragostea cu care ne înconjuraţi de fiecare dată şi
pentru darurile duhovniceşti oferite atât nouă, cât şi celor doi tineri
care au primit Taina Hirotoniei“.
joi, 24 noiembrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu