Înaltpreasfinţitul
Părinte Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nefpaktos şi Sfântul Vlassios,
s-a aflat miercuri, 16 noiembrie 2016, în mijlocul obştii monahale de
la Mănăstirea Diaconeşti, judeţul Bacău.
Înaltpreasfinţitul
Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în calitate de
gazdă, a mulţumit distinsului oaspete din Biserica Greciei pentru că a
acceptat invitaţia de a fi în mijlocul obştii acestei mănăstiri, făcând
totodată o scurtă prezentare a vieţii monahale din Arhiepiscopia
Romanului şi Bacăului. La rândul său, invitatul a făcut cunoscut
ierarhului romaşcan contextul în care s-a întâlnit cu o parte dintre
vieţuitoarele Mănăstirii Diaconeşti şi motivul care l-a determinat să
poposească în mijlocul acestei obşti monahale: „Am venit aici după un
important simpozion dedicat părintelui Sofronie Saharov, care a fost
organizat la Iaşi, şi după un strălucit praznic închinat Sfântului
Paisie Velicicovschi, care a avut loc la Mănăstirea Neamţ“. De asemenea,
ierarhul grec a rostit un cuvânt de învăţătură pentru folosul
duhovnicesc al vieţuitoarelor mănăstirii, precum şi al tuturor
monahilor, monahiilor, fiilor şi fiicelor duhovniceşti ai Eparhiei
Roamanului şi Bacăului, în care a subliniat câteva aspecte referitoare
la necesitatea păstrării unităţii Bisericii, a respectării ierarhiei
bisericeşti, în contextul ultimelor evenimente care au încercat să
provoace tulburări şi neorânduieli în Biserica Ortodoxă Română.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu