Prin implicarea
preoţilor şi a credincioşilor din parohiile Protopopiatului Sascut,
Proiectul „Întinde o mână şi dă o şansă vieţii“, derulat de Sectorul
social-filantropic, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte
Arhiepiscop Ioachim, vine în sprijinul persoanelor bolnave care au
nevoie de sânge pentru depăşirea problemelor de sănătate. În Protoieria
Sascut au avut loc două sesiuni de colectă mobilă de sânge, în urma
cărora un număr de 44 de persoane au răspuns apelului lansat de
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului de a sprijini alimentarea rezervelor
de sânge atât de necesar bolnavilor, ajungând astfel la un număr total
de aproximativ 80 de preoţi şi enoriaşi implicaţi în această campanie
umanitară, până în prezent.
Astfel, joi, 3
noiembrie 2016, la sediul Protopopiatului Sascut, 17 persoane din
parohiile Pănceşti şi Sascut-Sat au donat sânge pentru a solidariza cu
persoanele aflate în suferinţă, la îndemnul preoţilor parohi Ioan
Negoiţă şi Vasile Abageru. Sesiunea de donare se sânge a fost coordonată
de un echipaj de la Centrul de Transfuzii Sanguine Bacău, care s-a
deplasat la sediul protoieriei cu o ambulanţă pusă la dispoziţie de
Crucea Roşie Bacău.
sâmbătă, 5 noiembrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu