Sediul Protopopiatului
Huşi a găzduit ieri, 20 octombrie 2016, o nouă acţiune de donare de
sânge. Aceasta s-a desfăşurat prin implicarea Centrului de Transfuzie
Sangvină Iaşi.
Biserica este mereu
aproape de persoanele aflate în suferinţă, atât prin intermediul
preoţilor misionari din spitale, cât şi prin diverse acţiuni
filantropice deosebite. Slujitorii sfintelor altare sunt adesea primul
„medic“ la care oamenii din satele uitate de lume apelează pentru a se
curăţi de păcate şi pentru a primi alinare. Nu puţini sunt preoţii care
poartă de grijă de bătrâni şi de cei singuri, din cauză că nu mai au pe
nimeni care să-i ducă la un medic. Faptele acestea sunt adesea ştiute
doar de Preabunul Dumnezeu şi de cei care primesc ajutor necondiţionat
de la slujitorii Bisericii. La Huşi, judeţul Vaslui, s-a derulat ieri,
20 octombrie 2016, cea de-a patra ediţie a campaniei de donare de sânge,
organizată cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu,
Episcopul Huşilor. „Campania a început în oraşul Huşi acum doi ani, la
iniţiativa unui preot, care ne-a rugat să donăm sânge pentru o rudă
apropiată care urma să fie operată. Întrucât atunci s-a strâns o
cantitate de sânge importantă, ne-am hotărât să repetăm această acţiune.
Astfel, împreună cu reprezentanţii Centrului de Transfuzii Iaşi, am
stabilit ca o dată la şase luni să organizăm o vizită la sediul
protoieriei noastre. Iniţiativa de a dona sânge de acum doi ani a fost
foarte bună, pentru că întotdeauna când ajutăm un om la nevoie facem o
faptă bună. Este mare nevoie de sânge la ora actuală. Am avut pe cineva
în familie care a avut nevoie de sânge, iar pentru a aduna cantitatea
necesară ne-a fost foarte greu“, a menţionat părintele Marius Cătălin
Antohi, protopop al Protoieriei Huşi. Majoritatea celor care au donat
sânge în cadrul campaniei sunt preoţi, campania bucurându-se şi de
aportul credincioşilor din Huşi. Fiecare donator a primit bonuri de
masă, o zi liberă de la serviciu şi a beneficiat de un set de analize
minime. „Sângele înseamnă viaţă. Prin donare, noi oferim o părticică din
viaţa noastră şi ajutăm pe cei ce sunt în nevoie. Biserica se implică
permanent în viaţa oamenilor, iar prin intermediul ei vine harul de la
Dumnezeu. Donarea de sânge este un act de milostenie pentru că facem un
efort din partea noastră pentru celălalt“, a adăugat părintele protopop
Marius Cătălin Antohi.
vineri, 21 octombrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu