Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae“ din oraşul Buhuşi, a fost pomenit duminică, 23 octombrie 2016, prin rugăciune, preotul Gheorghe Creţu, cel care a ridicat această biserică. Momentul comemorativ a fost iniţiat de părintele paroh Vasile Cozma, care este şi protopop al Protopopiatului Buhuşi. „O perioadă lungă de timp, nu s-a vorbit despre meritele acestui mare preot, care a ridicat catedrala oraşului Buhuşi. Meritele părintelui Gheorghe sunt remarcabile, întrucât a avut gândul bun în anul 1930 de a pune piatra de temelie a catedralei din Buhuşi. Biserica a fost sfinţită pe 6 iulie 1947, de Episcopul Iustinian Vasluianul, pe atunci vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. La slujba de sfinţire, a fost adusă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de către Preafericitul Părinte Teoctist Arăpaşu, pe atunci exarh al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Conform datelor pe care le-am găsit în piciorul Sfintei Mese, moaştele Ocrotitoarei Moldovei au stat în biserica noastră timp de o noapte. Credincioşii au venit în număr mare pentru a se închina Sfintei“, a amintit părintele paroh Vasile Cozma.
marți, 25 octombrie 2016
Ctitorul catedralei din Buhuşi, comemorat prin rugăciune
La Catedrala „Sfântul
Ierarh Nicolae“ din Buhuşi a fost pomenit duminică, 23 octombrie 2016,
preotul Gheorghe Creţu, ctitorul locaşului de închinăciune. Cu acest
prilej, s-a oficiat slujba Parastasului pentru vrednicul slujitor.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae“ din oraşul Buhuşi, a fost pomenit duminică, 23 octombrie 2016, prin rugăciune, preotul Gheorghe Creţu, cel care a ridicat această biserică. Momentul comemorativ a fost iniţiat de părintele paroh Vasile Cozma, care este şi protopop al Protopopiatului Buhuşi. „O perioadă lungă de timp, nu s-a vorbit despre meritele acestui mare preot, care a ridicat catedrala oraşului Buhuşi. Meritele părintelui Gheorghe sunt remarcabile, întrucât a avut gândul bun în anul 1930 de a pune piatra de temelie a catedralei din Buhuşi. Biserica a fost sfinţită pe 6 iulie 1947, de Episcopul Iustinian Vasluianul, pe atunci vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. La slujba de sfinţire, a fost adusă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de către Preafericitul Părinte Teoctist Arăpaşu, pe atunci exarh al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Conform datelor pe care le-am găsit în piciorul Sfintei Mese, moaştele Ocrotitoarei Moldovei au stat în biserica noastră timp de o noapte. Credincioşii au venit în număr mare pentru a se închina Sfintei“, a amintit părintele paroh Vasile Cozma.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae“ din oraşul Buhuşi, a fost pomenit duminică, 23 octombrie 2016, prin rugăciune, preotul Gheorghe Creţu, cel care a ridicat această biserică. Momentul comemorativ a fost iniţiat de părintele paroh Vasile Cozma, care este şi protopop al Protopopiatului Buhuşi. „O perioadă lungă de timp, nu s-a vorbit despre meritele acestui mare preot, care a ridicat catedrala oraşului Buhuşi. Meritele părintelui Gheorghe sunt remarcabile, întrucât a avut gândul bun în anul 1930 de a pune piatra de temelie a catedralei din Buhuşi. Biserica a fost sfinţită pe 6 iulie 1947, de Episcopul Iustinian Vasluianul, pe atunci vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. La slujba de sfinţire, a fost adusă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de către Preafericitul Părinte Teoctist Arăpaşu, pe atunci exarh al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Conform datelor pe care le-am găsit în piciorul Sfintei Mese, moaştele Ocrotitoarei Moldovei au stat în biserica noastră timp de o noapte. Credincioşii au venit în număr mare pentru a se închina Sfintei“, a amintit părintele paroh Vasile Cozma.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu