În perioada 11-16
iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului şi Bacăului, s-au desfăşurat cursurile Şcolii de Vară „Sfinţii
- prietenii şi ocrotitorii copiilor“. Acestea au fost destinate
copiilor şi tinerilor din Parohia Pietrosu, Protopopiatul Moineşti.
Copiii şi tinerii din
Parohia Pietrosu, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, au participat
săptămâna trecută la Şcoala de vară „Sfinţii - prietenii şi ocrotitorii
copiilor“. Proiectul a fost coordonat de părintele paroh Nelu
Aneculoaie, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare“ -
Zemeş, şi s-a adresat copiilor şi tinerilor cu vârsta cuprinsă între 10
şi 17 ani, îndrumaţi de o echipă de voluntari, formată din profesori ai
şcolii din Zemeş, studenţi şi foşti elevi. Astfel, în cadrul
întâlnirilor derulate la invitaţia bisericii, tinerii au participat la
ateliere de creaţie artistică (pictură, tehnica plierii hârtiei,
decupaj, origami), jocuri sportive (fotbal, badminton, jocuri în
pereche), dezvoltare personală (însuşirea bunelor maniere, reguli de
igienă, alimentaţie sănătoasă, prim ajutor), vizionare filme artistice
şi documentare, muzică (religioasă şi patriotică), activităţi
distractive - karaoke, dansuri populare. La final, au fost înmânate
diplome de participare tuturor copiilor care au frecventat cursurile
Şcolii de Vară, precum şi voluntarilor şi cadrelor didactice implicate
în această frumoasă activitate. Ieri, 17 iulie 2016, copiii şi tinerii
participanţi, sub coordonarea doamnei profesor Mărian Daniela,
directorul şcolii, au prezentat un program de cântece şi poezii
religioase. Cu această ocazie, s-a organizat o expoziţie cu o parte
dintre lucrările realizate de copiii prezenţi la cursurile diferitelor
ateliere. „Mulţumim cadrelor didactice, voluntarilor şi copiilor
implicaţi în această activitate“, s-a exprimat preotul paroh Nelu
Aneculoaie.
luni, 18 iulie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu