În Protopopiatul Buhuşi
a avut loc sâmbătă, 2 iulie 2016, un eveniment cultural-religios, care a
readus în sufletele celor prezenţi personalitatea Voievodului Ştefan
cel Mare şi Sfânt, la împlinirea a 512 ani de la trecerea sa la cele
veşnice.
Cu binecuvântarea
Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului, Parohia Orbic, reprezentată de părintele paroh Gheorghe
Bârjovanu, în colaborare cu preoţii şi credincioşii Parohiei „Sfânta
Înviere“, a pregătit un program deosebit închinat Măriei Sale Ştefan.
După intonarea imnului naţional, s-a oficiat slujba Acatistului. La
final, părintele Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, a
scos în evidenţă momente importante din viaţa Sfântului Ştefan cel Mare,
amintind de cele 47 de biserici şi mănăstiri ctitorite de marele
voievod. „S-au interpretat cântece şi poezii patriotice în cinstea
Sfântului Ştefan cel Mare de către copiii de la Clubul elevilor Buhuşi,
iar la final s-a săvârşit slujba Parastasului, în cadrul căreia au fost
pomeniţi toţi eroii neamului românesc care au luptat pentru libertatea
noastră religioasă şi teritorială“, a relatat pr. protopop Vasile
Cozma.
miercuri, 6 iulie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu