Mănăstirea Dragomirna
din judeţul Suceava are, începând de miercuri, 27 iulie 2016, noi
clopote. Slujba Sfinţirii a fost săvârşită în prezenţa obştii
aşezământului monastic şi a fost trăită cu mare bucurie duhovnicească.
La Mănăstirea
Dragomirna din judeţul Suceava a fost oficiată miercuri, 27 iulie 2016,
sfinţirea noilor clopote ale acestei aşezări monahale. Preoţii slujitori
ai mănăstirii, maicile şi credincioşii s-au rugat pentru ca glasul
acestor noi clopote să îndemne pe ascultători la împlinirea poruncilor
dumnezeieşti şi să alunge stihiile ce ameninţă omenirea. După cum ne-a
relatat rasofora Maria Magdalena Gherghina, secretara Mănăstirii
Dragomirna, binecuvântarea cerească s-a revărsat asupra tuturor celor
prezenţi, iar bucuria duhovnicească se putea citi pe chipurile pline de
recunoştinţă. Obştea mănăstirii a adus prinos de rugăciune, mulţumire şi
laudă lui Dumnezeu pentru acest frumos dar. „Ziua de 27 iulie 2016 a
fost o zi de mare bucurie duhovnicească pentru obştea Mănăstirii
Dragomirna. La 414 ani de la punerea pisaniei bisericii mici cu hramul
Dreptul Enoh, Sfântul Ilie şi Sfântul Ioan Teologul, darul lui Dumnezeu
s-a revărsat prin cele cinci noi clopote. La 27 iulie 1602 a fost săpată
şi frumos ornamentată pisania bisericii schitului de care este legat
începutul vieţii monahale la Dragomirna. Această mică bijuterie
arhitecturală a fost des reprezentată în manuscrisele miniate create în
şcoala de la Dragomirna a ctitorului cărturar - Mitropolitul Anastasie
Crimca“, a explicat rasofora Maria Magdalena Gherghina. Cu
binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi
Rădăuţilor, clopotniţa Mănăstirii Dragomirna a fost supusă unui vast
proiect de restaurare ce a prevăzut mai multe obiective - eşafodajul
clopotelor, treptele de acces în clopotniţă, bolta de la intrare, podul
odinioară mobil şi Paraclisul „Sfântul Nicolae“. Aceste lucrări au fost
executate cu răbdare şi minuţiozitate de firma suceveană SC General
Construct. Clopotele au fost realizate în cunoscuta turnătorie
românească Blotor din Baia Mare. Achiziţionarea de noi clopote a devenit
o dorinţă a obştii, cauzată de fisurarea clopotului mare -
„Zaporojanul“, adus la Dragomirna la 1767 de Sfântul Paisie
Velicicovschi, stareţul aşezării monahale la acea vreme. „Chipul marilor
ctitori ai Dragomirnei, sfinţi pentru obştea de azi - Mitropolitul
Anastasie Crimca, domnul Miron Barnovschi şi icoanele hramurilor de la
bisericile, paraclisele mănăstirii şi icoana Sfântului Paisie au
împodobit centurile noilor clopote. Cordoanele şi coroanele clopotelor
au fost ornamentate cu elemente de decor din arhitectura şi pictura
Bisericii «Pogorârea Duhului Sfânt» - monument istoric“, a adăugat
rasofora Maria Magdalena Gherghina.
vineri, 29 iulie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu