miercuri, 16 decembrie 2015
Liturghie arhierească la Biserica „Precista Mare“ din Roman
Înaltpreasfinţitul
Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a slujit
duminică, 13 decembrie 2015, Sfânta Liturghie în Biserica „Precista
Mare“ din Roman. Slujba a fost săvârşită cu prilejul serbării celui
de-al doilea hram al locaşului de închinăciune, Sfântul Ierarh Spiridon.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, IPS Ioachim i-a
îndemnat pe cei prezenţi să-şi orienteze viaţa prin Hristos Domnul. Cu
acest prilej, ierarhul a oferit rangul de iconom stavrofor părintelui
Gabriel Buzdugan, inspector statistică în cadrul Eparhiei Romanului şi
Bacăului. Distinsul academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, prezent
la slujbă, şi-a exprimat bucuria de a fi părtaş la momentul de
rugăciune, mărturisind că iubeşte şi susţine întotdeauna Biserica. „Un
moment important a fost expunerea Psaltirii în versuri a Sfântului
Dosoftei, lucrare de patrimoniu din fondul de carte al Centrului
eparhial Roman, dat fiind faptul că 13 decembrie este ziua de pomenire a
marelui ierarh, care a slujit şi pe scaunul arhieresc de la Roman între
1660-1671“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de
tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu