luni, 14 decembrie 2015
Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, decorat de IPS Ioachim
Înaltpreasfinţitul
Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, l-a decorat
sâmbătă, 12 decembrie 2015, pe academicianul Constantin
Bălăceanu-Stolnici cu „Ordinul Melchisedec, clasa întâi“. Evenimentul
avut loc într-un cadru festiv, după săvârşirea Sfintei Liturghii,
academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici fiind prima personalitate a
vieţii culturale româneşti care a primit această distincţie, cea mai
înaltă distincţie a Eparhiei Romanului şi Bacăului. În cuvântul de
mulţumire adresat, academicianul distins a arătat importanţa Bisericii
în istoria neamului românesc, amintind faptul că bunicul său, Mauriciu
Riegler, a fost între 1888-1917 profesor la Seminarul „Sfântul Gheorghe“
din Roman şi la Gimnaziul „Roman Vodă“, dar şi primar al acestei urbe.
„Totodată, Înaltpreasfinţitul Ioachim a oferit domnului profesor
Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, distincţia «Ordinul
Melchisedec, clasa a doua», iar părintelui profesor Constantin Necula
de la Facultatea de Teologie «Andrei Şaguna» din Sibiu icoana Sfintei
Cuvioase Parascheva, în semn de preţuire şi mulţumire pentru susţinerea
şi promovarea valorilor creştin-ortodoxe în rândul tinerei generaţii“, a
relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi
mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu