La
Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi va fi organizată mâine, 24
decembrie 2015, o serbare pentru copiii din satele învecinate aşezării
monahale. Festivitatea se va încheia cu oferirea de daruri din partea
lui Moş Crăciun.
De
mai bine de un sfert de secol, Biserica vine în sprijinul familiilor cu
posibilităţi materiale reduse din comunele Mogoşeşti şi Mironeasa,
judeţul Iaşi, prin proiectele misionar-filantropice ale Mănăstirii
Hadâmbu. Dacă pe parcursul anului, copiii, oamenii singuri şi nevoiaşi
sau bătrâni primesc hrană caldă, în preajma sărbătorii Naşterii Domnului
străvechea aşezare monahală prilejuieşte venirea lui Moş Crăciun.
Obştea monahală, păstorită de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, se
îngrijeşte să-i pregătească Moşului darurile pentru îngeraşii din
localităţile învecinate. „Ne străduim timp de un an ca din puţinul
nostru să oferim copiilor săraci. Ei simt multă bucurie în suflet,
acesta fiind şi motivul pentru care ne gândim mereu la cei sărmani şi
neajutoraţi care nu primesc ajutor de nicăieri. În această zonă sunt
foarte mulţi copii, doar în comuna Mironeasa fiind în jur de 1.500. În
fiecare an, ne ostenim împreună cu obştea mănăstirii şi cu câţiva
ucenici să oferim un mic dar celor mici în ajunul Crăciunului. Simt o
mare împlinire în suflet când organizăm serbarea pentru copii, urmată de
oferirea darurilor. Nu am avut o copilărie fericită, astfel că mă simt
împlinit când pot face ceva pentru cei ce au nevoie de ajutorul nostru.
Copiii din părţile noastre nu au nicio vină că au o situaţie materială
grea, astfel că an de an aşteaptă să primească un dar din partea
noastră“, a amintit arhimandritul Nicodim Gheorghiţă. În semn de
preţuire, micuţii vin adesea să-l felicite pe stareţul darnic şi blând
de la Hadâmbu când se mai adaugă un an de călugărie sau de viaţă, prin
mila Bunului Dumnezeu şi prin mijlocirea Maicii Domnului. După
activitatea misionar-filantropică din ajunul Crăciunului, la Mănăstirea
Hadâmbu vor fi oficiate sfintele slujbe potrivit rânduielii bisericeşti.
Sâmbătă, 26 decembrie 2015, cu prilejul hramului Paraclisului „Sfântul
Nicodim cel Sfinţit“ de la demisolul Catedralei „Acoperământul Maicii
Domnului“, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte
Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
miercuri, 23 decembrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu