Biserica
noastră sărbătoreşte astăzi, 17 aprilie 2015, praznicul Izvorului
Tămăduirii. În această zi, la mănăstirile şi parohiile din Mitropolia
Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Liturghie va fi urmată de Agheasma mică.
La Horaiţa şi Bistriţa vor fi organizate procesiuni cu icoane făcătoare
de minuni.
Pelerinii din toată ţara sunt aşteptaţi astăzi la Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, care îşi serbează hramul. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Aşa cum este tradiţia, după slujba Sfintei Liturghii va avea loc procesiunea cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Horaiţa la Schitul Horăicioara. Aceasta constă în urcarea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica Mănăstirii Horaiţa spre Horăicioara în dangătul clopotelor. Pelerinii prezenţi la această sărbătoare se aliniază, de la biserica mare până pe deal, şi aşteaptă, în smerenie şi rugăciune, ca sfânta icoană să treacă spre aşezarea monahală.
Hram va fi şi la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ, unde se va organiza o procesiune în jurul bisericii cu icoana Sfintei Ana, după oficierea Sfintei Liturghii. Astăzi va fi hram la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din cartierul ieşean CUG II, Protopopiatul Iaşi 2, în Parohia „Izvorul Tămăduirii“ din Botoşani şi la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Parohia Humuleştii Noi din Tg. Neamţ. Sărbătoare va fi în ziua Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Bujoreni şi la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţe Vaslui. La Bujoreni, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor. Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Câmpulung Moldovenesc, filie a Parohiei „Naşterea Maicii Domnului“ - Capu Satului, îmbracă straie de sărbătoare. La finalul Sfintei Liturghii, va avea loc o procesiune în jurul sfântului locaş şi se va sluji Parastasul pentru Alexandru Şandru Alboi, ctitorul bisericii. În Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor va fi sărbătoare astăzi şi la Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ din Parohia Capu Câmpului 2, Protopopiatul Suceava 2, iar în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului îşi va serba hramul Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu