Prima
zi de Paşti, duminică, 12 aprilie 2015, a fost una deosebită şi de
neuitat pentru pacienţii internaţi în Secţia Bârnova a Spitalului Socola
din Iaşi. Prin grija unor oameni cu inimă mare, bolnavii au beneficiat
de o masă caldă consistentă, dar şi de un mic recital de cântări
religioase specifice acestei perioade.
Sărbătoarea Învierii Domnului a fost aşteptată cu nerăbdare de persoanele aflate în Secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi. O parte dintre pacienţi au asistat la slujba Învierii, oficiată în biserica spitalului, iar ceilalţi au fost vizitaţi de părintele misionar de caritate Ştefan Dolgu. Unul dintre cele mai aşteptate momente ale zilei a fost agapa frăţească, oferită şi în acest an de Grupul de Iniţiativă „Prietenii Bârnovei“, format din credincioşii mai multor parohii ieşene. Din fondurile adunate, s-au cumpărat produsele necesare preparării hranei, dar şi produse specifice perioadei pascale. „Hristos a înviat! Bine aţi venit la noi! V-am aşteptat!“, a spus o pacientă în timp ce ne-a condus spre sala de mese. Părintele misionar Ştefan a oficiat o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra celor care au oferit această masă, asupra angajaţilor şi pacienţilor din spital. Apoi, a mulţumit Iulianei Nechita, vicepreşedinta Grupului de Iniţiativă „Prietenii Bârnovei“, pentru darul mare oferit de oamenii cu dragoste faţă de aproapele aflat în suferinţă. Atât în sala de mese, cât şi în celelalte pavilioane s-au interpretat câteva cântări specifice sărbătorii Sfintelor Paşti. Cu lacrimi în ochi, oamenii au trăit bucuria sărbătorii, o parte dintre aceştia amintindu-şi de clipele frumoase pe care odată, demult, le-au petrecut alături de cei dragi. Cu bucurie şi cu tristeţe ne-am despărţit de pacienţii de la Bârnova, care ne-au privit până la plecare pe geamurile clădirii vechi. Această zi, a bucuriei, în care Hristos a înviat, va rămâne întipărită în mintea lor. Pentru câteva clipe, suferinţa a fost uitată, iar sărbătoarea Sfintelor Paşti le-a cuprins inimile, prin dragostea celor care au văzut în ei fraţii mai mici ai Mântuitorului Iisus.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu