Iubitorii
de cultură şi tradiţie sunt aşteptaţi timp de două zile în Parohia
Rogojeşti din Protopopiatul Dorohoi pentru a participa a
festivalul-concurs de ouă încondeiate. Ajunsă la cea de-a doua ediţie,
manifestarea va aduna meşteri populari din judeţele Suceava şi Botoşani.
În localitatea Rogojeşti, comuna Mihăileni, judeţul Botoşani, va începe astăzi, 3 aprilie 2015, cea de-a doua ediţie a festivalului-concurs de ouă încondeiate. Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani şi Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Rogojeşti, Protopopiatul Dorohoi, în colaborare cu Primăria comunei Mihăileni. Festivalul se va desfăşura în apropierea bisericii din Rogojeşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, după cum a menţionat pr. paroh Ioan Flaviu Rus. Vor participa meşteri populari din judeţul Suceava (Ciocăneşti, Brodina, Ulma, Vatra Moldoviţei, Putna, Moldoviţa şi Rădăuţi) şi din judeţul Botoşani (Bucecea, Vlădeni şi Rogojeşti). Astăzi, 3 aprilie 2015, de la ora 9:30, se va oficia o slujbă de binecuvântare a participanţilor, urmând ca la ora 10:00 să aibă loc deschiderea oficială a manifestării. Programul va continua cu atelierele de lucru, prin concursul meşterilor populari participanţi (Secţiunea adulţi), iar de la ora 13:00, Ansamblul „Romaniţa“ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi va organiza un moment artistic şi un concert de muzică religioasă. După ce meşterii populari vor fi premiaţi şi li se vor înmâna diplomele de participare concurenţilor, va avea loc o expoziţie de icoane şi de ouă încondeiate cu vânzare. Mâine, 4 aprilie 2015, de la ora 8:00, se va sluji Sfânta Liturghie în biserica parohială, iar de la ora 10:00 se vor derula atelierele de lucru prin concursul meşteri populari (Secţiunea copii). La ora 13:00 se va organiza un moment artistic de către copiii Parohiei Rogojeşti, iar apoi vor fi premiaţi meşterii populari. După ce micii meşteri vor primi diplome de participare, se va săvârşi o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu