Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava a găzduit sâmbătă, 25 aprilie 2015, un moment comemorativ dedicat împlinirii a 120 ani de la trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Silvestru Morariu Andrievici (1818 – 1895). Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen.
Vrednicul de pomenire Mitropolit Silvestru Morariu Andrievici a fost comemorat în urmă cu două zile la Mănăstirea Dragomirna printr-o manifestare comemorativă. Aceasta s-a desfăşurat în contextul împlinirii a 120 de ani de când Mitropolitul Silvestru al Bucovinei a plecat la Domnul. Programul a început cu Parastasul pentru ierarhul amintit, oficiat la mormântul ieromonahului Gherasim Morariu, tatăl mitropolitului Silvestru, aflat în cimitirul Mănăstirii Dragomirna. În stăreţia aşezării monahale au urmat evocări ale marelui mitropolit român susţinute de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de pr. Dumitru Valenciuc ("Mitropolitul Silvestru și nevoile neamului său"), de prof. Mihai Iacobescu ("Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici – un mesaj testamentar pentru istorie"), de prof. Mihai Palade ("Silvestru Morariu Andrievici - profesor de muzica bisericeasca şi realizări culturale deosebite") şi de stavrofora Macrina Săuciniţanu ("Mitropolitul Silvestru și Mănăstirea Dragomirna"). "Mitropolitul Silvestru a iubit foarte mult slujirea, fiind considerat cel mai de seamă ierarh al Bucovinei. Când vorbim de Bucovina, ne aducem aminte de poetul Mihai Eminescu, de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare dar şi de Mitropolitul Silvestru Morariu. Cuvinte de apreciere la adrea acestui ierarh a avut şi poetul Mihai Eminescu. Mitropolitul Silvestru a fost dârz în cele mai grele momente ale Bucovinei", a subliniat IPS Părinte Arhiepiscop Pimen.
"O adevărată operă dogmatică" de la Mitropolitul Silvestru
Programul simpozionului a continuat cu difuzarea unui scurt film despre viaţa şi personalitatea Părintelui Mitropolit Silvestru, realizat de Mănăstirea Dragomirna, şi cu lansarea cărții „Iraclie și Ciprian Porumbescu de Leca Morariu”, prezentată de Maria Olar, președinta Fundației Culturale „Leca Morariu”. Cu acest prilej, a fost prezentată o expoziție de documente și cărți semnate de Mitropolitul Silvestru, aflate în arhiva Mănăstirii Dragomirna, iar profesorii și elevii Școlii Gimnaziale Mitocu Dragomirnei au prezentat un program cu recitări și cântări din opera Mitropolitului Silvestru. "Momentul comemorativ de astăzi (n.r. sâmbătă, 25 aprilie 2015) a fost dedicat Mitropolitului Silvestru, fiu al comunei Mitocu Dragomirnei şi călugăr al Mănăstirii Dragomirna. Datoria aşezărilor monahale este aceea de a-i cinsti pe cei care au fost păstori de sufleteşti, pe cei care ne-au oferit un model de viaţă. Prin activitatea lor culturală şi prin ceea ce au zidit în jurul lor, au păstrat şi au trimis mai departe tradiţii care cu greu mai pot fi astăzi identificate. De la Mitropolitul Silvestru ne-a rămas o adevărată operă dogmatică. De asemenea, avem multe scrieri poetice, în întreaga lui activitate militând pentru drepturile poporului român, pentru limba română şi pentru cultura românească. Mănăstirea Dragomirna încearcă să evidenţieze tot ce a făcut Mitropolitul Silvestru, în limitele studiilor şi cercetărilor actuale", a spus rasofora Maria Magdalena Gherghina, secretara Mănăstirii Dragomirna. (Constantin Ciofu)
luni, 27 aprilie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu