În
sala de festivităţi a Protopopiatului Botoşani s-a desfăşurat marţi, 17
februarie 2015, o nouă conferinţă din cadrul „Serile catehetice
părintele Ilie Cleopa“. Întâlnirea a fost dedicată Tainei Sfântului
Maslu şi Tainei Preoţiei.
Credincioşii din Botoşani au participat, în urmă cu două zile, la o nouă conferinţă din cadrul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii şi al Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Despre Taina Sfântului Maslu a vorbit pr. Ionuţ Daniel Moise de la Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani, pr. Dumitru Costan de la Parohia Chiscovata şi pr. Valentin Tincu de la Parohia Ipoteşti. A doua temă, „Taina Preoţiei“, a fost pregătită de pr. Ioan Iordachi de la Parohia „Ziua Crucii“ - Botoşani, de pr. Valentin Tincu, de pr. Ionuţ Bogdan Simionică de la Parohia Mesteacăn şi de pr. Dumitru Chelaru de la Parohia Draxini. „Taina Sfântului Maslu este instituită de Domnul nostru Iisus Hristos, după cum se relatează în Evanghelia Sfântului Marcu (16, 18). În epistola Iacov găsim îndemnul că cei bolnavi să cheme preoţii bisericii şi spovedindu-se să li se săvârşească Taina Sfântului Maslu, spre iertarea păcatelor şi spre tămăduirea bolilor (Iacov 5, 14-15). Sfântul Maslu, de regulă, trebuie săvârşit de către şapte preoţi, dar la nevoie pot sluji şi doi preoţi. Această Sfântă Taină se săvârşeşte în cele patru posturi de peste an, miercuri şi vineri în cursul săptămânii sau la nevoie în orice zi. Este foarte important ca atunci când un om se îmbolnăveşte, pe lângă tratamentul medicului, să se spovedească, să se împărtăşească şi să i se săvârşească Sfântul Maslu“, a rezumat pr. Petru Fercal, misionar protopopesc, care a făcut referire apoi la Taina Preoţiei. „Preoţia cuprinde trei trepte: episcop, preot şi diacon. Episcopii şi preoţii au primit putere de la Mântuitorul de a învăţa (a propovădui Evanghelia), de a sfinţi (de a săvârşi Sfintele Taine şi ierurghii) şi de a conduce pe credincioşi pe calea mântuirii. Hirotonia sau Preoţia este taina prin care cei anume pregătiţi primesc, prin punerea mâinilor şi rugăciunea arhiereului, puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a sfinţi prin sfintele taine şi slujbele bisericeşti pe cei credincioşi la mântuire“, a adăugat pr. Petru Fercal. Pe lângă cele prezentate, preoţii au subliniat importanţa duhovnicului în viaţa creştinilor, condiţiile ce trebuie să întrunească candidaţii la preoţie, câteva mărturii canonice în ceea ce priveşte preoţia, importanţa şcolilor teologice unde se formează candidaţii pentru preoţie. Seara duhovnicească s-a încheiat cu un buchet de cântări duhovniceşti susţinute de corul psaltic al preoţilor din Botoşani.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu