vineri, 13 februarie 2015

Întâlnire dedicată Sfintei Împărtăşanii, la Botoşani

La sediul Protopopiatului Botoşani a avut loc marţi, 10 februarie 2015, cea de-a patra conferinţă din cadrul Serilor catehetice „Părintele Ilie Cleopa“. Cu acest prilej, tema „Taina Sfintei Împărtăşanii“ a fost pregătită de pr. Liviu Florariu de la Parohia „Sfânta Ecaterina“ din Botoşani, de pr. Daniel Constantin Ţăranu de la Parohia Cristeşti I şi de pr. Emanoil-Vasile Creţu de la Parohia Cătămărăşti Deal.

În cadrul întâlnirii, s-a arătat că Taina Euharistiei a fost instituită de Domnul  nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină, în seara zilei de 13 Nisan (joi seara). „Preoţii au explicat că această Sfântă Taină se oferă în cadrul Sfintei Liturghii. La Proscomidie, slujba ce precede Sfânta Liturghie, preotul foloseşte cinci prescuri, vin curat şi apă proaspătă. După rânduiala Bisericii, el pregăteşte Cinstitele Daruri. În timpul Sintei Liturghii, la momentul Epiclezei, acestea se prefac în Trupul şi Sângele Domnului. După ce se împărtăşesc preoţii în Sfântul Altar, sunt chemaţi creştinii care s-au pregătit prin post, spovedanie şi citirea canonului spre a se împărtăşi în faţa sfintelor uşi. Lipsa acestei pregătiri constituie un păcat grav. Pentru prezentarea cât mai explicită a acestei Sfinte Taine preoţii conferenţiari au folosit un bogat material video cu imagini şi texte. Având în faţă sfintele vase (Sfântul Potir, Sfântul Disc, steluţa şi acoperămintele), părinţii au explicat practic modul în care sunt pregătite şi aşezate Cinstitele Daruri pe Sfântul Disc şi în Sfântul Potir, urmând să fie sfinţite, la momentul potrivit, la Sfânta Liturghie“, a relatat pr. Petru Fercal, misionar protopopesc. La final, Corul „Voievodul“ de la Parohia Cătămărăşti Deal, dirijat de pr. Emanoil-Vasile Creţu, a susţinut un buchet de cântări duhovniceşti. Cei peste 200 de participanţi la conferinţă au primit câte un pliant cu rezumatul temei prezentate şi câte o iconiţă. „Întrucât acest proiect se desfăşoară simultan în cele patru protoierii din judeţul Botoşani, mulţumim pentru tot sprijinul acordat părintelui Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, părintelui Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, părintelui Costică Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, şi părintelui Constantin Macuc, protopop al Protoieriei Săveni. De asemenea, mulţumim tuturor preoţilor din cele patru protoierii implicaţi în pregătirea şi susţinerea acestor conferinţe, înscriindu-se cu râvnă în această misiune“, s-a exprimat pr. misionar protopopescu Petru Fercal, care a mai adăugat că prin astfel de evenimente este marcat Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

 

Niciun comentariu: