Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit duminică, 27 iulie
2014, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman.
Romaşcanii au participat în număr mare în Duminica a 7-a după Rusalii
la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfinţitul Părinte Ioachim
Băcăuanul la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Preasfinţia Sa a
adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile
celor două evanghelii citite în cadrul slujbei. Pornind de la pericopa
evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei (9, 27-35) Episcopul-vicar
al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a menţionat că vindecarea celor
doi orbi „ne aminteşte că putem suferi de orbire chiar dacă avem ochi
sănătoşi“. „Trebuie să facem legătura între ochii fizici şi cei
lăuntrici, între vederea fizică şi cea duhovnicească. În Liturghie, dacă
nu închideţi ochii trupeşti şi nu îi veţi deschide pe cei sufleteşti,
nu veţi vedea şi nu veţi simţi misterul care se produce în altar atunci
când Hristos timite Duhul Sfânt de la Tatăl pentru a preface pâinea şi
vinul în Însuşi Trupul şi Sângele Său. De aceea, Mântuitorul ne cere
astăzi (n.r. duminică) să vedem în aceste vindecări lucrarea Sa minunată
şi să simţim că El este prezent în viaţa noastră. Cât priveşte omul
mut, vindecat de Domnul prin mijlocirea credinţei celor ce l-au adus la
El, raportat la viaţa noastră, trebuie să cunoaştem faptul că, după ce
au fost izgonite duhurile cele rele din noi prin primirea Tainelor
Bisericii şi am simţit prezenţa Domnului Hristos în noi şi în firea
lucrurilor, trebuie să-L propovăduim. Vindecarea este un semn că trebuie
să fim misionari, făcând cunoscută oamenilor puterea vindecătoare a lui
Dumnezeu. De vreme ce am primit cuvântul de la Dumnezeu, trebuie să
ni-l împropriem, să-L mărturisim, potrivit funcţiilor pe care le avem în
ordinea umană şi potrivit darurilor primite de Sus. Cel care are darul
cuvântului lucrează prin cuvânt, cel care are virtute vorbeşte prin
fapte, cel care are darul vindecării, cum a fost Sfântul Pantelimon,
vorbeşte prin minuni“, a explicat PS Ioachim Băcăuanul. După cum ne-a
relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi
mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cadrul slujbei,
tânărul Cristian Melinte a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei
Orbic, Protopopiatul Buhuşi, iar părintele Alexandru Onofrei a fost
hirotesit duhovnic pe seama Catedralei arhiepiscopale din Roman.
miercuri, 30 iulie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu