miercuri, 30 iulie 2014
Cerc pastoral în Parohia Cucutenii Noi
În Parohia Cucutenii Noi, Protopopiatul Botoşani, a avut loc duminică,
27 iulie 2014, întrunirea unui cerc pastoral. Cu acest prilej, un sobor
de preoţi a slujit Taina Sfântului Maslu, în prezenţa a numeroşi
credincioşi din parohie şi din satele învecinate. Părintele Nicolae
Cărăuşu, de la Parohia Băbiceni - Durneşti, a prezentat referatul cu
tema „Începutul virtuţilor“. În cadrul expunerii, au fost prezentate mai
multe citate de la Sfântul Maxim Mărturisitorul şi de la Sfântul Ioan
Gură de Aur referitoare la virtuţile creştine. La final, părintele
Cristian Ursulianu a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru
prezenţă şi a anunţat următorul cerc pastoral care va avea loc în zonă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu