Paraclisul
Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului“ - Valea Budului din judeţul
Bacău a fost sfinţit marţi, 22 iulie 2014, de Preasfinţitul Părinte
Episcop Ioachim Băcăuanul. Noul locaş de închinăciune va deservi nevoile
spirituale ale obştii de la Valea Budului pe perioada anotimpului rece.
Credincioşii din mai multe părţi ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului au venit în ziua pomenirii Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena la mitocul chiriarhal de la Valea Budului pentru a participa la slujba sfinţirii paraclisului acestei aşezări monahale. Locaşul de rugăciune este închinat Sfintei Maria Magdalena, pomenită de Biserica noastră în fiecare an pe 22 iulie, şi Sfintei Cuvioasei Parascheva. Slujba sfinţirii a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul de preoţi au mai făcut parte arhim. Pimen Costea, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, pr. Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, şi pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa autorităţilor locale şi judeţene. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, PS Ioachim Băcăuanul a amintit că sfintele care ocrotesc locaşul de închinăciune ce a fost târnosit „sunt două rugătoare“: „Sfânta Mironosiţă Magdalena L-a văzut pe Hristos înviat, iar Sfânta Parascheva L-a trăit pe Mântuitorul întru viaţa ei“.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu