luni, 7 aprilie 2014
Slujbe arhiereşti la Catedrala arhiepiscopală din Roman
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a
oficiat miercuri, 2 aprilie 2014, Canonul cel Mare la Catedrala
arhiepiscopală din Roman. Slujba a fost urmată de Taina Sfântului Maslu,
săvârşită de Preasfinţia Sa, în prezenţa a numeroşi credincioşi din
Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Roman. „Participarea credincioşilor
romaşcani la o astfel de slujbă pentru vindecarea bolilor sufleteşti şi
trupeşti, aşa cum este Taina Sfântului Maslu, a constituit un moment de
înălţare duhovnicească pentru fiecare dintre cei prezenţi“, a relatat
pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media
al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Din soborul de preoţi a făcut
parte şi parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Roman, părintele Ioan
Gherasimescu, care este şi vicar-administrativ al Eparhiei Romanului şi
Bacăului. Părintele Ioan Gherasimescu a menţionat că „rugăciunile de
mângâiere, de alinare a suferinţelor şi de întârire în credinţă au fost
rostite de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, în prezenţa unui
impresionant sobor de preoţi“. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu