PS
Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat marţi
seara slujba Vecerniei unită cu Litia la Biserica „Sfântul Mare Mucenic
Gheorghe“ din Roman.
A treia zi de Paşti a fost sărbătorită de sute de credincioşi din oraşul Roman la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“. La orele serii, oamenii şi-au îndreptat paşii spre lăcaşul de închinăciune pentru a asista la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, împreună cu un sobor numeros de preoţi şi diaconi. „În ajunul hramului a fost o atmosferă cu adevărat sărbătorească la slujba Vecerniei unită cu Litia. Privegherea a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş, care este foarte generoasă. Biserica noastră este singurul lăcaş de închinăcine din Roman care poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Slujba a fost oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, care a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură. La final a avut loc un moment artistic, în cadrul căruia s-au intonat cântece pascale şi muzică populară. Întrucât slujba a fost oficiată în curtea bisericii, credincioşii au putut fi prezenţi şi s-au bucurat de această sărbătoare“, a relatat părintele paroh Ioan Gherasimescu, care este şi vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Ieri-dimineaţă s-a oficiat Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. Apoi a fost săvârşit Parastasul pentru ctitorul lăcaşului de închinăciune şi pentru slujitorii care s-au succedat de-a lungul timpului. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o masă festivă în cadrul căreia credincioşii au servit produse specifice acestei perioade. Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Roman este monument de arhitectură deosebit de important. Lucrările acestui sfânt lăcaş, ctitorie a vornicului Grigore Done, au început în anul 1842 şi au fost finalizate în anul 1848. (Constantin Ciofu)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu