miercuri, 16 aprilie 2014
Duminica Floriilor în Eparhia Romanului şi Bacăului
În Duminica Floriilor, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a slujit Sfânta Liturghie la
Mănăstirea Ciolpani din judeţul Bacău. La acest moment de sărbătoare au
participat numeroşi credincioşi, care au ascultat cu acest prilej
cuvântul de învăţătură al ierarhului. La final, Preasfinţia Sa a citit
rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor ce au fost împărţite
credincioşilor prezenţi. În după-amiaza zilei de duminică, 13 aprilie
2014, preoţii şi credincioşii din mai multe parohii ale Protopopiatului
Roman şi-au îndreptat paşii spre Catedrala arhiepiscopală din Roman. Cu
acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul a oficiat Denia din Sfânta şi Marea
Luni, la finalul căreia a avut loc o procesiune dedicată Intrării
Domnului în Ierusalim. „Să păstrăm permanent, în cursul săptămânii pe
care am început-o, dimensiunea sacră, liturgică şi mistagogică, să
actualizăm în noi tot demersul jertfelnic şi să fim în permanentă stare
de jertfă ca Hristos să Se recunoască în noi, când vom fi lângă Crucea
Sa“, a spus PS Ioachim Băcăuanul în cuvântul de învăţătură. „În
continuare, au fost premiaţi elevii care au obţinut rezultate meritorii
la etapa judeţeană a Concursului Naţional „Cultură şi spiritualitate
românească“, precum şi la faza judeţeană a olimpiadei de religie“, a
spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi
mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu