joi, 10 aprilie 2014
Procesiune dedicată Intrării Domnului în Ierusalim, la Iaşi
La Iaşi va avea loc sâmbătă, 12 aprilie 2014, de la ora 16:30,
Pelerinajul de Florii. Mai întâi, se va oficia la Biserica Bărboi slujba
Vecerniei unită cu Litia, apoi, preoţii şi credincioşii vor merge în
pelerinaj pe traseul: Biserica Bărboi-str. Costache Negri-Biserica
„Sfântul Sava“-Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“-Catedrala mitropolitană
din Iaşi. „La Pelerinajul de Florii este aşteptat să participe PS
Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care va
oficia mai întâi slujba Vecerniei unită cu Litia. De asemenea, la
procesiune vor participa, alături de 100 de preoţi din protopopiatele
Iaşi 1, Iaşi 2 şi Iaşi 3, copii de la şcolile din Iaşi şi numeroşi
ieşeni“, a spus pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului
administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor. Amintim că
Pelerinajul de Florii va fi organizat sâmbătă în toate protopopiatele
Arhiepiscopiei Iaşilor. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu