joi, 5 septembrie 2013
Procesiune în cinstea Anului Omagial 2013, la Moineşti
Protopopiatul Moineşti organizează sâmbătă, 7 septembrie 2013, procesiunea "Calea sfinţilor - Maica Domnului şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii noştri". Manifestările religioase dedicate Anului Omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din Protopopiatul Moineşti vor începe sâmbătă, la ora 9:00, când PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sfinţi aşezământului social-filantropic "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", iar apoi va sluji Sfânta Liturghie în Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Moineşti. De la ora 16:30 va fi oficiată Vecernia în cadrul căreia vor fi citite rugăciuni pentru începutul anului şcolar, iar de la ora 17:00 va avea loc procesiunea "Calea sfinţilor - Maica Domnului şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii noştri". În cadrul acestui pelerinaj, moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre şi icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Trifeşti şi de la Catedrala arhiepiscopală din Roman vor fi purtate în procesiune pe traseul: Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Catedrala "Sfântul Nicolae". De la ora 18:00 se va sluji Litia şi Acatistul. După cum ne-a relatat pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, la procesiunea care va avea loc în ajunul sărbătorii Naşterii Maicii Domnului sunt aşteptaţi peste 3000 de credincioşi şi aproximativ 300 de copii. Duminică, 8 septembrie, catedrala oraşului Moineşti îşi va serba al doilea hram. De la ora 8:00 se va oficia Utrenia, care va fi urmată de Sfânta Liturghie, iar de la ora 16:00 credincioşii sunt aşteptaţi la slujba Vecerniei unită cu Litia. (C. Ciofu) - portal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu