În
cea de-a zecea zi a lunii septembrie din acest an, părintele Dumitru
Izvoranu, preot pensionar din Bereşti, Protopopiatul Sascut, a plecat în
lumea veşniciei. Vrednicul slujitor al sfântului altar a fost condus pe
ultimul drum de un sobor de preoţi şi de credincioşii pe care i-a
păstorit.
Preotul Dumitru Izvoranu, din parohia Bereşti, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, s-a mutat la Domnul pe 10 septembrie 2013. Slujba înmormântării a fost oficiată în Biserica „Sfântul Pantelimon“ de un sobor de preoţi, în prezenţa familiei şi a enoriaşilor pe care i-a păstorit vreme de patru decenii. Deşi ajuns la vârsta de 96 de ani, preotul Dumitru Izvoranu a fost prezent la hramurile lăcaşului de închinăciune din Bereşti până în acest an, deşi starea de sănătate era precară. Comunitatea parohială din Bereşti s-a bucurat în ultimii doi ani de sprijinul şi rugăciunile vrednicului părinte, întrucât s-a confruntat cu grele ispite. Prezent la slujba de înmormântare, părintele Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, a transmis binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Ierarhul de la Roman a remarcat în mesajul de condoleanţe faptul că în întreaga sa activitate pastoral-misionară, părintele Dumitru a căutat să propovăduiască învăţătura Mântuitorului Hristos, să adune la sânul Bisericii pe toţi fiii ei, să păstreze şi să perpetueze valorile creştine şi tradiţia neamului, dovedindu-se a fi un slujitor devotat, sufletist, cu dorinţă de implicare şi dăruire: „Pentru aceste calităţi a fost apreciat şi iubit de enoriaşii săi, ale căror suflete, astăzi, încărcate de durere, picură lacrimi. Trecerea la cele veşnice a părintelui Dumitru e moment de întristare pentru noi, ierarhii Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pentru slujitorii din Protoieria Sascut, pentru credincioşii parohiei Bereşti, fiii duhovniceşti ai celui trecut în odihna veşnică şi pentru familia sa, întrucât a fost de folos atât Bisericii până în ceasul cel din urmă“. Preotul Dumitru Izvoranu s-a născut pe 26 martie 1917 în comuna Valea Seacă, judeţul Bacău, din părinţii Dumitru (cântăreţ bisericesc) şi Ileana. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar în anul 1929 este admis ca bursier la Seminarul „Sfântul Gheorghe“ din Roman. După absolvirea seminarului, reuşeşte ca bursier la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, care se mută în anul 1941 la Suceava, unde părintele Dumitru obţine diploma de licenţă în acelaşi an. În 1942 funcţionează pentru o scurtă perioadă ca pedagog la Şcoala Normală de Băieţi din Galaţi, unde va preda limba română şi latina, iar în luna noiembrie acelaşi an este numit ca preot într-o parohie din fostul judeţ Vlaşca (actualmente Giurgiu), unde va funcţiona până spre sfârşitul anilor â50, când este chemat spre slujire în parohia Sascut. În anul 1960 este transferat la parohia Bereşti, unde va sluji până la pensionarea sa, în anul 1992.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu