Credincioşii din municipiul Suceava se vor putea închina în perioda 27 septembrie - 7 octombrie 2013 racla în care se află o părticică din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, adăpostită de biserica parohiei Feredeni, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi. Odoarele sfinte vor ajunge la Biserica "Sfânta Parascaheva" din Suceava cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Racla va ajunge în oraşul ocrotit de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava vineri, 27 septembrie, la ora 8:30. După cum ne-a relatat pr. paroh Paul Hirghiligiu, până pe 7 octombrie, biserica va fi deschisă între 8:30 şi 20:30. În fiecare seară, de la ora 19:30, se va oficia Acatistul Sfântului Gheorghe, la finalul căruia se vor pomeni toate pomelnicele de peste zi. Amintim că moaştele Sfântului Gheorghe au mai poposit la Biserica "Sfânta Parascaheva" din Suceava şi în anii trecuţi, fiind o binecuvântare pentru credincioşii care nu pot ajunge la Feredeni ca să se roage Purtătorului de Biruinţă. Pelerinajul va fi organizat prin bunăvoinţa părintelui Dănuţ Fotea, parohul de la Feredeni. (C. Ciofu) - portal
marți, 24 septembrie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu