În parohia Bodeşti, Protopopiatul Piatra Neamţ, a avut loc, timp de
cinci zile, „Tabăra din pridvorul satului“, organizată de Sectorul de
Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Timp de două săptămâni, 40 de copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie
Incluzivă „Al. Roşca“ din Piatra Neamţ participă la o tabără în Centrul
de vacanţă pentru copii şi tineri „Vestitorii Bucuriei“.
În perioada 12-16 august 2013, în parohia „Sfântul Nicolae“ - Bodeşti,
Protopopiatul Piatra Neamţ a fost organizată „Tabăra din pridvorul
satului“. La iniţiativa preoţilor din Bodeşti şi cu binecuvântarea Înalt
Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, 118
copii din comună şi din împrejurimi au beneficiat de activităţile
coordonate de o echipă de voluntari a Sectorului de Misiune, Statistică
şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, condusă de Cosmin
Brânză. Părintele paroh Ioan Burlea şi părintele slujitor Adrian Jipa au
săvârşit, în cele cinci zile, Sfânta Liturghie. După cum ne-a relatat
pr. Ştefan Zaharia, coordonatorul activităţilor cu tineretul în
Protopopiatul Piatra Neamţ, la slujba Privegherii şi a Prohodului Maicii
Domnului cei doi preoţi au fost înconjuraţi de toţi cei implicaţi în
această tabără, mulţi dintre copii primind joi, 15 august, Sfânta
Împărtăşanie, în cadrul Sfintei Liturghii. „Am avut diverse ateliere de
creaţie, de sport, muzică sau de comunicare, spectacole, drumeţii,
precum şi un foc de tabără, în ultima seară. Prin această tabără am
dorit să oferim tinerilor trăiri şi amintiri plăcute, care să îi apropie
mai mult de comunitatea eclezială“, a spus Cosmin Brânză. Părintele
paroh Ioan Burlea ne-a mărturisit că, pentru majoritatea
participanţilor, „Tabăra din pridvorul satului“ a fost prima experienţă
de acest gen. „Mulţumesc Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit
Teofan, pentru binecuvântarea de a avea în mijlocul nostru echipa de
voluntari de la Departamentul de tabere al Arhiepiscopiei Iaşilor,
oficialităţilor locale şi tuturor susţinătorilor noştri“, s-a exprimat
pr. paroh Ioan Burlea. Tabăra de la Bodeşti s-a derulat prin colaborarea
dintre Biserică şi Şcoală. Prof. Niculina Puşcaşu, directorul Şcolii
Gimnaziale Bodeşti, a menţionat că organizarea deosebită a dus la
reuşita acestei tabere: „Dorim să prelungim această activitate şi în
următorii ani. În timp, ne-am propus ca ea să devină permanentă pentru
cei peste 400 de copii înscrişi în activitatea educaţională în şcoală“.
„Mi-am făcut foarte mulţi prieteni noi“
În tabăra de la Bodeşti au mai fost prezenţi şase din cei opt copii
dintr-o familie din Bodeşti, înscrisă în Programul Familia „Sfântul
Stelian“ al Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune,
Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Proiectul
„Tabăra din pridvorul satului“ a început în vara anului 2012, prin
organizarea de tabere pentru copiii din patru parohii sărace ale
Arhiepiscopiei Iaşilor şi a continuat în vara anului 2013 (iulie şi
august), în alte opt parohii, în Protopopiatul Piatra Neamţ, beneficiare
fiind parohiile din Cut şi Bodeşti.
Bianca, 12 ani: „E frumos acum, la finalul taberei, dar îmi pare rău că
plecăm“. Eliza, 12 ani, Germania: „Mi-am făcut foarte mulţi prieteni
noi şi a fost foarte frumos“. Alex, 17 ani: „De obicei mă plictisesc în
vacanţă, dar acum a fost excelent. Am încercat să îi ajut pe colegi şi
simt că ceva s-a schimbat în viaţa mea“. Ana-Maria, 9 ani: „A fost
foarte frumos. Am învăţat cum să folosesc busola şi despre unele lucruri
sufleteşti“.
Copiii cu nevoi speciale, oaspeţi ai parohiei Săcăluşeşti
Pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, parohia
Săcăluşeşti - Agapia, Protopopiatul Tg. Neamţ, şi-a serbat hramul. Cu
această ocazie, comunitatea parohială s-a bucurat de prezenţa a 40 de
copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Al. Roşca“ din
Piatra Neamţ. Aceştia au participat, alături de copiii din sat, la
Sfânta Liturghie, iar la final, majoritatea s-au împărtăşit cu Sfintele
Taine. Credincioşii din parohie le-au oferit, cu multă dragoste,
copiilor o agapă creştinescă. După această activitate, copiii s-au
deplasat spre Staţiunea Bălţăteşti, unde participă, timp de două
săptă-mâni, la o tabără creştină, organizată în parteneriat cu Centrul
de vacanţă pentru copii şi tineri „Vestitorii Bucuriei“ al Mitropoliei
Moldovei şi Bucovinei, din Bălţăteşti, şi Asociaţia Tinerilor Ortodocşi
Români - filiala Tg. Neamţ. „Trebuie să folosim orice ocazie pentru a le
împărtăşi acestor copii, aflaţi în situaţiile nefericite de izolare
socială şi abandon familial, un semn de bunătate creştinească şi
afectivitate omenească. Biserica, prin parohiile care desfăşoară
activităţi misionare, împreună cu Şcoala pentru Educaţie Incluzivă,
doreşte să-i ajute pe aceşti copii, pentru a-i aşeza pe un făgaş corect
şi pentru a-i integra în societate, insuflându-le, pe de o parte,
siguranţă şi încredere în oameni, iar pe de altă parte, arătându-le
scopul sfânt al vieţii creştinului“, a subliniat pr. George Măriuţa,
directorul Centrului de tineret „Vestitorii Bucuriei“ - Bălţăteşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu