Vrednicul de pomenire preot Constantin Mihoc, plecat la Domnul acum
patru ani, a fost pomenit la Biserica „Buna Vestire“ - Sfântu Ilie în
cadrul Sfintei Liturghii oficiate de IPS Serafim. Slujba Parastasului a
fost săvârşită la mormântul părintelui Constantin, aflat în apropierea
sfântului lăcaş.
IPS Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale
şi de Nord, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit
duminică, 4 august 2013, Sfânta Liturghie în Biserica „Buna Vestire“ din
localitatea Sfântu Ilie, comuna Şcheia de lângă Suceava. Slujba a fost
prilejuită de comemorarea părintelui Constantin Mihoc, la împlinirea a
patru ani de când a plecat în lumea veşniciei. Pe lângă membrii
familiei, la acest moment de rugăciune au participat numeroşi
credincioşi. Atmosfera a fost cu atât mai deosebită, cu cât în lăcaşul
de închinăciune s-a aflat Aglaia Mihoc, care, deşi împovărată de cei
peste 90 de ani de viaţă, s-a rugat pentru fiul ei, preotul Constantin
Mihoc, şi pentru ceilalţi membri ai familiei plecaţi la Domnul.
Biserica proiectată de părintele Constantin Mihoc s-a ridicat
IPS Serafim a amintit în cuvântul adresat la finalul Sfintei Liturghii
de întâmplarea nefericită din 4 august 2009 de la parohia „Sf.
Arhangheli“ din Berlin - Germania. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a
menţionat că biserica pe care părintele Constantin Mihoc a proiectat-o
şi a visat-o este în prezent ridicată. „Noua biserică este cel mai
frumos sfânt lăcaş ortodox din Germania. Este în stilul moldovenesc
ştefanian. Acest stil este unic în lume. Faptul că lăcaşul este aşezat
pe o şosea foarte importantă, în centrul Berlinului, face ca toată lumea
să îi admire frumuseţea şi arhitectura ei. Nădăjduim că după ce va fi
pictată, va fi o mare binecuvântare pentru credincioşii din Berlin şi
din toată Germania. Am constatat că acolo unde avem biserici pictate,
acestea sunt căutate şi îi atrag foarte mult pe germani. Ei se minunează
de bogăţia duhovnicească a Ortodoxiei noastre. Mai mult de atât, unii
dintre ei se convertesc la Ortodoxie. Biserica «Sfinţii Arhangheli» din
Berlin s-a înălţat pe jertfa părintelui Constantin Mihoc. De asemenea,
trebuie să ne aducem aminte de credinciosul Nicolae, care a plecat la
Domnul odată cu părintele Constantin. Foarte mulţi credincioşi povestesc
de adevărate minuni pe care le face Dumnezeu prin faptul că se roagă
părintelui Constantin. Familia părintelui Constantin Mihoc este una
binecuvântată, fiind cunoscută în ţară şi străinătate pentru numărul
mare de copii, mulţi dintre ei slujitori ai sfântului altar“, a spus
Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord,
care a vorbit în continuare despre semnificaţiile Evangheliei din
Duminica a VI-a după Rusalii.
Sensul vieţii şi încredinţarea în Dumnezeu
Pornind de la suferinţa slăbănogului din Evanghelie, IPS Serafim a
făcut referire la câteva din problemele timpului nostru, când puţini
oameni sunt aproape de Dumnezeu şi de Biserică. „Trăim într-o lume
destul de debusolată din punct de vedere spiritual. Din păcate, nu se
mai respectă tradiţiile noastre sfinte. În trecut, viaţa oamenilor se
desfăşura în jurul Bisericii, se ţineau posturile, rugăciunea,
spovedania s.a. Marea majoritate a oamenilor nu mai cunosc sensul
vieţii. Legile Europei nu doar că nu te ajută să înaintezi în credinţă,
ci chiar urmăresc să o distrugă, mai ales în rândul tinerilor. Noi, cei
care suntem în vârstă, trebuie să avem multă înţelegere şi multă
dragoste, căutând să ne jertfim pentru copii, pentru a-i sprijini pe cât
se poate cu sfatul şi rugăciunea, cu ajutorul lui Dumnezeu. Din punctul
de vedere al credinţei, nici înainte de 1989 nu a fost atât de greu cum
este astăzi. Astăzi suntem liberi, însă libertatea este greşit
înţeleasă. Oamenii nu ştiu să profite de această libertate pe care ne-a
dat-o Dumnezeu. Astfel, ei transformă libertatea în robie. Aceasta
pentru că umblăm numai după plăcerile simţurilor. Astfel ne pierdem
pentru lumea aceasta şi pentru veşnicie. Atât în Occident, cât şi în
ţara noastră există oameni care au tot confortul, însă nu au pacea şi
mulţumirea sufletului. Cunosc multe familii care au de toate, dar nu au
pace şi mulţumire în suflet. Aceasta pentru că nu au agonisit cu
Dumnezeu. Trebuie să fim înţelepţi, cu judecată, ca cei care ştim sensul
vieţii şi care Îl punem pe Dumnezeu în primul rând în viaţa noastră.
Este mare lucru să dăm slavă şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate.
Dacă ne încredinţăm întru totul lui Dumnezeu, viaţa are un sens şi
merită să fie trăită“, a accentuat IPS Serafim. Amintim că părintele
lect. dr. Constantin Mihoc, de la parohia „Sf. Arhangheli Mihail şi
Gavriil“ din Berlin, s-a mutat la Domnul în seara zilei de 4 august
2009, în timpul unor lucrări de demolare a unei clădiri pe locul căreia
urma să ridice o biserică nouă. - pagina 3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu