Localnicii comunei
Fereşti, judeţul Vaslui, au avut bucuria de a participa duminică,
25 august, la resfinţirea bisericilor din Fereşti şi Tătăreni.
Constantin Ciofu
Preasfinţitul
Corneliu, Episcopul Huşilor, a resfinţit
duminică, 25 august 2013, biserica parohiei Fereşti, Protopopiatul
Vaslui. Sfântul lăcaş a
fost ridicat în urmă cu peste 100 de
ani pe locul unui altar
din lemn. După cum ne-a relatat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al
Protopopiatului Vaslui, biserica a fost reconsolidată şi reparată
de trei ori până în prezent ultima resfințire fiind oficiată
acum 25 de ani. În aceeaşi
zi, Preasfinţia Sa a târnosit biserica filiei Tătăreni, aflată
în apropierea Fereştiului. „Biserica
din Tătăreni a fost între timp reparată și înfrumusețată,
adugândui-se
o clopotniță nouă și cu un edificiu social. După sfințirile
celor două biserici, a fost
oficiată Sfânta Liturghie în parohia Ferești. Părintele paroh
Cristian Câmpeanu are o vechime de peste zece ani în aceasta
parohie. Împreună cu membrii Consiliului parohial a înfăptuit
lucrările de înfrumusețare a bisericii și de dotare a acesteia
cu mobilier specific cultului. Acest
moment de sărbătoare, pe lângă
aspectul sacru, a fost
și un prilej de întâlnire între ierarh și credincioși, ținând
cont că, de la ultima resfințire a bisericii, comunitatea din
Ferești nu a mai vost vizitată de către un episcop. Autoritățile
locale au fost alături de preotul paroh, contribuind cu partea
logistică și cu fonduri, pentru ca aceste lucrări să se
desfășoare conform tuturor normelor tehnice", a spus pr.
protopop Vasile Pârcălabu. La
finalul Sfintei Liturghii, cei prezenţi au trecut prin sfântul
altar pentru a se închina sfintei mese.
Sfințirea bisericii parohiei Roșiori
Biserica parohiei
Roşiori, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău, a fost resfinţită
sâmbătă, 24 august 2013, de Preasfințitul
Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și
Bacăului. Donată de locuitorii satului Berbinceni, un sat de răzeși
mult mai vechi decât Roșiori, Biserica "Sf. Nicolae" a
constituit de-a lungul timpului sprijin spiritual pentru vrednicii
urmași ai roșiorilor, recunoscuți îndeosebi eroismului din
Războiul de Independență din 1877. Sfântul locaș a beneficiat în
ultimii ani de lucrări de renovare și restaurare, realizate sub
coordonarea preotului Petrică Anchidin, ajutat de credincioșii
parohiei. "În urmă cu patru ani, când am fost numit preot
aici, am început mai multe schimbări. După obiectele de cult de pe
sfânta masă, am achiziționat sfeșnice noi și Sfânta Evanghelie,
precum și candelabrele. Apoi, am început pictarea pronaosului și
mochetarea bisericii. S-a schimbat tâmplăria, s-a realizat izolația
sfântului lăcaș, după care s-a înlocuit tabla de pe acoperiş.
Toate lucrările au fost făcute cu sprijinul credincioșilor. În
aceşti ani s-au remarcat enoriaşii Mariana Baciu și Gheorghe
Veleșcu", a menţionat pr. paroh Petrică Anchidin, care
a primit din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul rangul de
iconom stavrofor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu