luni, 22 iulie 2013
Tabere pentru copii la Centrul de Tineret „Vestitorii bucuriei“ din Bălţăteşti
Centrul de vacanţă pentru copii şi tineri „Vestitorii bucuriei“ din
staţiunea Bălţăteşti este anul acesta gazda unor tabere creştine, dar şi
a taberelor de echitaţie „Izvoarele bucuriei“, organizate de
Departamentul Tabere al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Peste 200 de
copii, profesori, animatori şi coordonatori de ateliere se vor întâlni
aici pentru a împărtăşi împreună experienţe inedite de vacanţă,
rezultate din activităţile cuprinse în programul taberelor. Primii 70
de participanţi s-au bucurat deja de frumuseţea şi foloasele acestor
activităţi. Programul variat, atelierele de lucru şi comunicare,
jocurile distractive şi întrecerile sportive, excursiile şi drumeţiile,
serile muzicale şi focul de tabără, încununate de împărtăşirea copiilor
la Sfânta Liturghie, toate au făcut ca această tabără să devină cu
adevărat izvor de lumină şi bucurie. Spre deosebire de taberele laice,
modelul taberelor creştin-ortodoxe, păstrând în mare structura
programelor obişnuite de tabără, aduc ca noutate înduhovnicirea
conţinuturilor lor. De aceea devin tot mai atractive şi mai interesante
pentru părinţii care doresc să- şi orienteze copiii spre valori
autentice care să le dezvolte abilităţile de comunicare, gândire şi
cunoaştere raţională, în concordanţă cu stările şi trăirile sufleteşti
inspirate de valorile morale şi spirituale creştine. Această dezvoltare
armonioasă se poate realiza numai printr-o cultură duhovnicească şi
comunicare spirituală care poate fi o garanţie a sănătăţii fizice şi
psihice a fiecărui copil sau a fiecărei persoane în parte şi a
societăţii în întegime. (Pr. George Măriuţa)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu