Biserica
noastră îi cinsteşte în Duminica a II-a după Rusalii pe Sfinţii Români.
Mai multe lăcaşuri de închinăciune din Moldova îşi vor serba hramul pe 7
iulie.
Biserica „Toţi Sfinţii Români“ şi „Sf. Amfilohie şi Simeon de la Pângăraţi“ a Mănăstirii Pângăraţi din judeţul Neamţ îşi serbează hramul în Duminica Sfinţilor Români. În această seară se va săvârşi Privegherea, iar mâine, după slujba Ceasurilor şi a Acatistului se va oficia Sfânta Liturghie. Noua biserică a Mănăstirii Pângăraţi a fost ctitorită de arhim. Teofil Lefter, mutat la Domnul în luna februarie a anului 2012.
Sărbătoare va fi mâine şi la Schitul Băiceni al Mănăstirii Secu. Paraclisul „Sfinţii Români“ al aşezării monahale a fost sfinţit acum patru ani de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici“ şi „Sfinţii Români“ din Iaşi îmbracă şi ea straie de sărbătoare. Tot mâine, Catedrala „Naşterea Maicii Domnului“ din Gura Humorului îşi serbează al doilea hram.
Credincioşii din toată ţara sunt aşteptaţi mâine la hramul Mănăstirii Calapodeşti din judeţul Bacău. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Parastas pentru părintele Justin Pârvu, la Mănăstirea Poarta Albă - Galeşu
Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi
mâine, 7 iulie 2013, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Poarta Albă - Galeşu
din judeţul Constanţa. Ierarhul va oficia apoi Parastasul pentru
părintele Justin Pârvu, care a fost prezent anul trecut la hramul
acestei mănăstiri. Aşezarea monahală de la Poarta Albă - Galeşu,
ocrotită de Sfinţii Români, se află în construcţie. Potrivit siteului
Arhiepiscopiei Tomisului, noua mănăstire este închinată memoriei
martirilor, deţinuţi politici, morţi la construirea Canalului
Dunăre-Marea Neagră, mai ales în perioada 1949-1953. Aceasta se va
ridica pe locul fostelor barăci în care erau cazaţi deţinuţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu