vineri, 12 aprilie 2013
Program social-spiritual pentru oamenii în suferinţă
În paraclisul Centrului rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice
„Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja, judeţul Bacău, a debutat miercuri, 10
aprilie 2013, programul „Preoţi şi mireni în slujirea semenilor aflaţi
în suferinţă“. Acest proiect social-spiritual se derulează cu
binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, fiind adresat bătrânilor şi
bolnavilor din centrul rezidenţial de la Hârja. Un sobor de 15 preoţi a
oficiat Taina Sfântului Maslu, în prezenţa pacienţilor îngrijiţi în
aşezământul de ocrotire socială, coordonat de pr. Ilarion Mâţă.
„Persoanele internate la Hârja au dorit să fie aproape de preoţii care
susţin constant activitatea social-filantropică prin vizitele şi
colectele din comunităţile pe care le păstoresc. Momentul de rugăciune
s-a bucurat şi de prezenţa credincioşilor din parohia noastră, care
susţin misiunea socială a Bisericii. Ne-am dorit un prilej de rugăciune
pentru ca Duhul Sfânt să se reverse asupra bolnavilor. Prin această
slujbă am intrat în comuniune cu o parte dintre cei care sprijină
programele sociale şi misionare ale Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului. Prin grija Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul vor avea loc
slujbe misionare în fiecare lună la Hârja“, a spus pr. Ilarion Mâţă. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu