vineri, 26 aprilie 2013

Agenda creştinului

Pelerinajul de Florii

La Iaşi va avea loc mâine după-amiază Pelerinajul de Florii. De la ora 15:00, se va oficia la Biserica Bărboi slujba Vecerniei unită cu Litia, iar de la ora 16:30, preoţii şi credincioşii vor merge în pelerinaj pe traseul: Biserica Bărboi-str. Costache Negri-Biserica „Sfântul Sava“-Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“-Catedrala mitropolitană din Iaşi. Pelerinajul de Florii va fi organizat mâine în toate protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor.

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. Emisiunea va fi dedicată Pelerinajului de Florii care va fi organizat în Arhiepiscopia Iaşilor. Părinţii protopopi vor prezenta programul pelerinajului.
- Radio Iaşi va difuza astăzi (1053 Khz AM, 90,8 Mhz FM, 96,3 Mhz FM), de la ora 20:00, emisiunea „Lumina credinţei“, prezentată de Bogdan Neculau. Tema emisiunii va fi „Învierile din morţi făcute de Mântuitorul nostru Iisus Hristos“, iar invitaţii vor fi Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor (intervenţie telefonică), şi pr. Neculai Dorneanu, de la parohia „Sfânta Mahramă“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Iaşi. Emisiunea va putea fi ascultată în reluare duminică, de la ora 9:15.
- Radio Iaşi va transmite duminică, 28 aprilie 2013, de la ora 10:00, Sfânta Liturghie de la Catedrala mitropolitană din Iaşi.
- Astăzi, de la ora 20:30, Radio România Actualităţi va difuza emisiunea „Actualitatea credinţei“.

TV

- TVR Iaşi va difuza mâine, de la ora 17:00, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Dumitru Păduraru. Tema emisiunii va fi „Pelerinajul de Florii în Arhiepiscopia Iaşilor“, invitaţi: pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, şi pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. Emisiunea va putea fi urmărită în reluare duminică, de la ora 8:00, pe TVR 3 şi online pe www.tvrplus.ro.
- Intermedia TV din Suceava va difuza mâine, de la ora 13:00, emisiunea „Cerul dintre noi“ a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Telespectatorii vor viziona materiale de la hramul Mănăstirii Voroneţ şi de la concertul dedicat Postului Mare al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Niciun comentariu: