marți, 23 aprilie 2013

Agenda creştinului

Conferinţe

- ASCOR - filiala Iaşi organizează astăzi în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, de la ora 18:00, conferinţa „Hristos Domnul - izbăvirea de mediocritate“ (invitat: pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu).
- Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Dorohoi organizează mâine, 24 aprilie 2013, de la ora 12:00, conferinţa „Crucea şi Învierea - coordonate ale vieţii duhovniceşti“ (invitat: pr. conf. dr. Constantin Necula).
- În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi va avea loc joi, 25 aprilie 2013, de la ora 19:00, o nouă conferinţă în cadrul „Serilor Doxologia“. Tema întâlnirii va fi „Manipulare, Universalitate, Zgomot, Ispită, Creativitate şi Alinare“, iar invitaţii părintelui Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, vor fi pr. Gabriel Nastasă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, Alexa Vasiliu şi Radu Casian. În cadrul evenimentului, Corul „Trysaghion“ va susţine un concert de muzică religioasă.

Concerte

- La Casa de Cultură din Suceava vor avea loc astăzi, de la ora 17:00, concertul „Postul Mare - cântări şi versuri“ şi concertul „În vremea aceea“, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen şi a Înalt Preasfinţitului Teodosie.
- În Sala Teatrului din Dorohoi va avea loc astăzi, de la ora 17:00, concertul de Paşti al Corului „Haris“ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi. În cadrul evenimentului vor mai concerta şi alte coruri din Dorohoi.
- În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi va avea loc astăzi, de la ora 19:00, concertul de muzică bizantină „Calea Crucii“, susţinut de Corul „Trysaghion“ din Iaşi.

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii va fi difuzat un material de la Centrul de Pelerinaje al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, precum şi o retrospectivă a evenimentelor religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
- La ora 20:30, Radio România Actualităţi va difuza emisiunea „Actualitatea credinţei“.

Niciun comentariu: