luni, 22 aprilie 2013
Hramul Bisericii „Sfântul Gheorghe“, vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi
Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“, vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi,
îmbracă straie de sărbătoare. Mâine-dimineaţă, de la ora 9:00, se va
oficia în acest sfânt lăcaş Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte
sfinţite. Tot mâine, îşi va serba al doilea hram Catedrala mitropolitană
din Iaşi. După cum ne-a relatat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh
al Catedralei mitropolitane din Iaşi, Sfânta Liturghie a Sfântului
Grigorie Dialogul va începe la Catedrala mitropolitană la ora 10:00.
„Aşteptăm un număr mare de credincioşi la această sărbătoare atât la
Biserica «Sf. M. Mc. Gheorghe», cât şi la Catedrala mitropolitană din
Iaşi, unde se află moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva“, a spus arhim.
Dosoftei Şcheul. Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ a fost zidită între
1761-1769, fiind ctitoria mitropolitului de atunci al Moldovei, Gavriil
Calimachi. După sfinţire, sfântul lăcaş a devenit „Mitropolia cea Nouă“
şi, timp de mai bine de un secol, a fost catedrală mitropolitană, aici
fiind întronizaţi ierarhii Moldovei şi desfăşurându-se, până la
sfinţirea noii Catedrale mitropolitane (23 aprilie 1887, de sărbătoarea
Sfântului Gheorghe), marile ceremonii bisericeşti. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu