marți, 26 martie 2013
Liturghie arhierească în parohia Bosanci 1
Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a
săvârşit duminică, 24 martie 2013, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul
Gheorghe“ a parohiei Bosanci 1, Protopopiatul Suceava 2. În cadrul
slujbei, pr. paroh Nicolae Mihoc a citit Pastorala Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei. După cum ne-a relatat
pr. George Fediuc, secretar eparhial în cadrul Centrului eparhial
Suceava, PS Macarie a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor
prezenţi în care a evidenţiat cultul sfintelor icoane şi importanţa lor
în viaţa credincioşilor. „Preasfinţia Sa a acordat, din încredinţarea
Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor,
diplome şi premii celor patru elevi de la Şcoala Generală Bosanci care
au participat la faza judeţeană de religie organizată luna aceasta la
Suceava. PS Macarie a amintit celor prezenţi că în vremea când era elev
al Seminarului Teologic Liceal Ortodox «Sfântul Mitropolit Dosoftei» din
Suceava a rostit prima predică în lăcaşul de închinare al parohiei
Bosanci 1“, a spus pr. George Fediuc. Ieri, de sărbătoarea Bunei
Vestiri, PS Macarie a slujit Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii
Sihăstria Putnei din judeţul Suceava. După cum ne-a relatat arhim.
Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi
Rădăuţilor, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de 35 de preoţi şi
diaconi. La slujba hramului au participat sute de credincioşi care s-au
rugat şi au ascultat predica Episcopului Ortodox Român al Europei de
Nord. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu