joi, 21 martie 2013

„Dorim readucerea mitropolitului Visarion Puiu în liniştea Vovideniei“


Asociaţia „Visarion Puiu“ din Roman a început, în urmă cu trei ani, demersurile pentru aducerea în ţara noastră a osemintelor mitropolitului Visarion Puiu. Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, întrunit pe 5 martie 2013, a binecuvântat ca rămăşiţele pământeşti ale fostului mitropolit al Bucovinei să fie aduse la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ. 
 
Mitropolitul Visarion Puiu, comemorat în fiecare an în luna februarie, la Roman, la Paşcani, la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ, dar şi în alte localităţi în care şi-a desfăşurat activitatea ca înalt ierarh al Bisericii, este pomenit cu preţuire şi recunoştinţă. Fiii şi fiicele Bisericii caută astfel să găsească noi modele şi surse care să întărească misiunea pe care o au de dus la îndeplinire în sec. XXI. 
Mitropolitul Visarion Puiu a fost redescoperit an de an în cele 17 ediţii ale zilelor comemorative, la care s-au angajat un număr impresionant de preoţi, profesori universitari, cercetători, istorici din ţară şi străinătate. „De-a lungul celor 17 ani, au fost descoperite nenumărate mărturii şi surse de documentare pentru a elucida misterul care a planat asupra personalităţii şi operei mitropolitului Visarion Puiu. Marele ierarh a fost condamnat la moarte, planând asupra lui acuza de criminal de război. În cei 17 ani, grupul de entuziaşti de la Paşcani, Roman, Bucureşti şi din alte localităţi ale ţării, care s-au alăturat la evenimentele cu caracter cultural şi spiritual, a încercat reabilitarea din punct de vedere juridic a mitropolitului Visarion Puiu. Prin edificările asupra adevărului istoric legat de opera mitropolitului Visarion Puiu dorim să-l aşezăm acolo unde îi este locul, în galeria marilor bărbaţi ai Bisericii şi ai neamului, în rândul cărturarilor şi oamenilor de cultură. Toate cele 17 trepte, cum frumos spunea şi Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în mesajul adresat cu prilejul Zilelor Visarion Puiu din acest an, «puse una lângă cealaltă, de aproape două decenii, capătă consistenţă de punte ridicată peste timp, de element de legătură între un trecut deopotrivă strălucitor şi frământat şi un prezent ce nu pare a se limpezi încă, deşi lumina credinţei nu mai este ţinută sub obroc de un regim totalitar şi ateu». Iată, noi am încercat în toţi aceşti ani să aflăm cât mai multe lucruri despre Visarion Puiu“, a remarcat pr. Florin Ţuscanu, preşedintele Asociaţiei „Visarion Puiu“, care este şi protopop al Protopopiatului Roman. 

„Facerea cavoului la Vovidenia“, aprobată de patriarhul Nicodim

Până în prezent, dorinţa membrilor Asociaţiei „Visarion Puiu“ nu a fost îndeplinită decât parţial. Reabilitarea juridică a mitropolitului nu s-a împlinit, nereuşind să se ducă la bun sfârşit acest demers. „Considerăm că în faţa opiniei publice s-au spus multe lucruri prin comunicările şi publicaţiile apărute de-a lungul celor 17 ani. Cea mai mare dorinţă a noastră este împlinirea testamentului său, şi anume să-l aducem la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ, acolo unde mitropolitul Visarion Puiu şi-a pregătit piatra tombală. Piatra de mormânt a mitropolitului Visarion Puiu, adusă de la Cernăuţi în anul 1939, se află în prezent în gropniţa Mănăstirii Neamţ, data morţii sale nefiind încă scrisă. Astfel, parcă se aşteaptă plinirea vremii, momentul în care să se împlinească testamentul său, pentru ca rămăşiţele sale pământeşti să fie aşezate în umbra altarului de la Vovidenia“, s-a exprimat pr. Florin Ţuscanu. 
În tot acest demers, Asociaţia „Visarion Puiu“ păstrează un document preţios, o scrisoare patriarhală, semnată de patriarhul Nicodim Munteanu, datată pe 17 noiembrie 1939. În această scrisoare, patriarhul Nicodim Munteanu se adresează mitropolitului Visarion Puiu, exprimându-şi acordul pentru „facerea cavoului la Vovidenia“. „Iată, dorinţa mitropolitului Visarion Puiu de a-şi aşeza un loc de veci este aprobată de patriarhul Nicodim. Mărturie este şi piatra tombală care s-a păstrat din anul 1939 în subsolul casei memoriale de la Vovidenia. Această piatră a fost strămutată în gropniţa Mănăstirii Neamţ pentru a fi păstrată în condiţii cât mai bune. La Vovidenia, mitropolitul Vosarion Puiu şi-a ridicat în anul 1937 o casă de odihnă pentru bătrâneţile sale, pe care şi le dorea cât mai liniştite şi cât mai retrase de zbucimul lumii. La schitul din «poiana liniştii» se păstrează şi astăzi ctitoria episcopului de Roman Ioanichie Hasan, ridicată la jumătatea sec. al XVIII-lea, pe locul vechiului schit Slătioru. Aici este pomenit ca şi ctitor mitropolitul Visarion Puiu, care a făcut câteva donaţii acestei biserici. Locuinţa ierarhului a fost între anii 1947-1961 casă de creaţie, iar între anii 1964-1966 a fost amenajat un muzeu pentru scriitorul Mihail Sadoveanu. Mai apoi, această casă a purtat numele ctitorului, Visarion Puiu, pentru a se vindeca o rană a istoriei. Mitropolitul Visarion Puiu nu apărea nicăieri, în timpul regimului comunist nefiind menţionat nimic despre ctitorul acestui muzeu“, a mai spus pr. Florin Ţuscanu. 

Dorinţă de întoarcere în glia străbună

După 23 august 1944, mitropolitul Visarion Puiu a rămas în Austria, apoi a călătorit în Italia, Elveţia, Franţa, trecând la cele veşnice pe 10 august 1964 în orăşelul Viels Maisons din nordul Franţei. „În acest orăşel, mitropolitul Visarion Puiu şi-a aşezat primul loc de veci. Din testamentul pe care îl cunoaştem şi care s-a păstrat în biblioteca de la Fribourg el a dorit să i se scrie numele pe cruce, data naşterii şi a morţii, dar şi numele ţării din care provine - România. Rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului Visarion Puiu au fost strămutate în anul 1992 din Viels Maisons la cimitirul Mont Parnasse din Paris. Despre dorinţa mitropolitului de a veni din nou acasă s-au spus şi s-au scris multe lucruri. În anul 1955, când România intra în Organizaţia Naţiunilor Unite, a iniţiat un apel de repatriere a tuturor românilor aflaţi în afara graniţelor ţării. A fost un prilej pentru mitropolit să solicite întoarcerea sa în ţară, cu o condiţie: reabilitarea sa prin anularea condamnării la moarte. Acest fapt nu s-a realizat, astfel că dorinţa sa a fost blocată. A mai încercat şi în ultima parte a vieţii întoarcerea acasă, dar sănătatea şubredă nu i-a permis acest lucru. Fratele său, dr. Constantin Puiu de la Galaţi, a fost trimis de statul român să-l aducă acasă pe mitropolitul Visarion. Cu toate acestea, mitropolitul Visarion Puiu a rămas pentru anii grei ai bătrâneţilor într-o locuinţă din Viels Maison“, a amintit pr. Florin Ţuscanu. 

Mitropolitul Visarion Puiu va fi reînhumat la Vovidenia

În seara zilei de 10 august, în orăşelul Viels Maison s-a anunţat moartea mitropolitului. La funeraliile sale au luat parte mulţi membri ai acestei comunităţi şi un sobor de cinci preoţi. Slujba pentru marele ierarh a fost modestă, fiind condusă de protoiereul mitrofor Emilian Vasiloschi, superiorul Bisericii Ortodoxe Române din Germania. „Noi am făcut demersuri până în prezent, pe baza scrisorii patriarhale din 17 noiembrie 1939, prin care se aproba aşezarea cavoului mitropolitului Visarion Puiu la Schitul Vovidenia. Având în vedere dorinţa sa testamentară, iată că şi pe placa de la căpătâiul ierarhului aflată pe mormânt sunt scrise câteva cuvinte inspirate dintr-un psalm: «Cum voi cânta cântarea Domnului în pământ străin?». Dorim readucerea mitropolitului Visarion Puiu în liniştea Vovideniei, acolo unde el şi-a pregătit din timpul vieţii locul de veci. În acest sens, ne-am adresat Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care ne susţine şi ne acordă binecuvântare permanent pentru toate demersurile Asociaţiei «Visarion Puiu». Prin intermediul Preasfinţiei Sale am înaintat Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei un raport de activitate şi un memoriu prin care Asociaţia «Visarion Puiu» solicită acordarea binecuvântării arhiereşti pentru întocmirea demersurilor necesare la nivel diplomatic pentru readucerea acasă a rămăşiţelor pământeşti ale mitropolitului Visarion Puiu. Astfel, am primit binecuvântare ca să ne ocupăm de toate cele necesare exhumării, transportului în ţară şi reînhumării, în cadrul unei procesiuni, la Vovidenia a mitropolitului. Considerăm că aceste demersuri sunt reparatorii pentru cel care s-a consumat generos în atâtea laturi ale slujirii Bisericii, dar şi a semenilor săi. Visarion Puiu, cel care a înfiinţat prima eparhie ortodoxă română din afara graniţelor ţării, poate fi recomandat tuturor ca un model de misionar râvnitor, de păstor înţelept care a ştiut să-şi impună punctul de vedere într-o perioadă tristă în care ţara şi Biserica noastră au avut multe suferinţe“, a menţionat pr. Florin Ţuscanu.

Demersuri pe lângă autorităţile din Paris

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, alături de părintele Florin Ţuscanu, va merge în luna mai a acestui an la Paris pentru a discuta cu preoţii de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail“ de pe strada Jean de Beauvais, care administrează mormântul mitropolitului Visarion Puiu. Vor fi făcute demersuri la nivelul Ambasadei României la Paris şi la nivelul Primăriei Paris. „Toate aceste demersuri se vor derula cu binecuvântarea Patriarhiei Române, mai ales că anul viitor se împlinesc 50 de ani de la moartea mitropolitului Visarion Puiu“, a spus pr. Florin Ţuscanu, care şi-a exprimat nădejdea că osemintele mitropolitului Visarion Puiu vor ajunge în ţara noastră în cursul anului viitor. (doua pagini)

Niciun comentariu: