miercuri, 27 martie 2013
Înmormântarea părintelui Ghervasie Gheorghe de la Schitul Pocrov
La Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ a fost oficiată ieri slujba
înmormântării protosinghelului Ghervasie Gheorghe, care a îndeplinit
funcţia de egumen al schitului timp de peste trei decenii. După cum ne-a
relatat arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, pentru
sufletul părintelui Ghervasie s-au rugat 30 de preoţi şi numeroşi
credincioşi. Delegatul Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul
Moldovei şi Bucovinei, a fost arhim. Luca Diaconu, exarh zona Neamţ. La
finalul slujbei, arhim. Benedict Sauciuc a citit mesajul Preafericitului
Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de
înmormântare a protosinghelului Ghervasie Gheorghe. „Faptul că părintele
Ghervasie a mers la Schitul Pocrov când nimeni nu mai era acolo a
însemnat foarte mult. A restaurat schitul şi de aceea putem spune că
este al doilea ctitor după Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin.
Părintele Ghervasie a venit la Pocrov în plin regim comunist, dând un
nou suflu schitului. A reparat biserica şi corpul de chilii. Singur
fiind, se lupta cu animalele, dar şi cu presiunile din partea
potrivnicilor Bisericii. Cu toate acestea, a ţinut flacăra credinţei
aprinsă la Pocrov. De multe ori când mergeam la Pocrov, Preacuvioşia Sa
ne împărtăşea cuvânt de folos, spunând mereu: „Maica Domnului cea care
ocroteşte Pocrovul să vă acopere şi pe voi“. Avea foarte mulţi fii
duhovniceşti din părţile Neamţului sau Rădăşenilor. A fost un model
pentru noi toţi, întrucât s-a pregătit toată viaţa pentru întâlnirea cu
Mântuitorul Hristos“, a spus arhim. Benedict Sauciuc. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu