sâmbătă, 18 ianuarie 2014

„Ziua pneumologului ieşean“ la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi

Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril“, care funcţionează ca paraclis al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, îşi serbează astăzi hramul. Aseară a fost oficiată Vecernia unită cu Litia de către un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi credincioşi şi a membrelor din asociaţia filantropică Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) din Iaşi. În această dimineaţă, slujba Sfintei Liturghii va fi precedată de Utrenie. La final, în sfântul lăcaş vor avea loc manifestările prilejuite de „Ziua pneumologului ieşean“. La eveniment vor participa persoanele care au lucrat şi cele care mai sunt angajate în cadrul spitalului. Mai întâi se va sluji Parastasul pentru angajaţii spitalului care au plecat la Domnul, iar apoi se va oficia o slujbă de Te Deum pentru toate binefacerile primite asupra personalului şi pacienţilor din unitate. La aceste manifestări sunt aşteptaţi să participe foşti şi actuali angajaţi ai spitalului. „Ziua pneumologului ieşean“ este organizată cu sprijinul managerului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, Dumitru Filipeanu, care este alături în toate activităţile desfăşurate de părintele Dumitru Păduraru şi de părintele Vasile Nechita, misionari în cadrul spitalului. Amintim că „Ziua pneumologului ieşean“ a fost iniţiată de prof. dr. Traian Mihăescu, acum 13 ani, în vremea când era director al spitalului. (C. Ciofu)

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a 29-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare“ din Botoşani, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)

vineri, 17 ianuarie 2014

„Eminescu este un martir al limbii, culturii şi spiritualităţii româneşti“

Mihai Eminescu a fost cinstit pe 15 ianuarie 2014 la Mănăstirea Putna. La acest moment comemorativ au fost prezenţi participanţii la Festivalul Literar „Mihai Eminescu“, organizat de Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural „Bucovina“ şi Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Colegiul Naţional „Petru Muşat“, Biblioteca Bucovinei, Primăria Şerbăuţi, Primăria Putna şi Mănăstirea Putna.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava a fost săvârşită miercuri, 15 ianuarie 2014, slujba Parastasului cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Cu acest prilej, arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarh al mănăstirilor din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, a amintit în cuvântul rostit despre prezenţa lui Eminescu la Putna şi despre rosturile înalte spre care ne cheamă omagierea sa: „La 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, îl cinstim şi ne rugăm pentru odihna sufletului său. El s-a identificat cu interesul acestui popor, cu dorinţele lui; cred că nu este un altul care să fi iubit neamul, cultura, limba, asemenea lui. Cred că şi sfârşitul vieţii sale pământeşti a venit din cauza durerii pe care el a simţit-o văzând că cei care au în mâini destinele unui neam, cei care au datoria de a promova binele, adevărul, frumosul nu o fac. Prezenţa lui Mihai Eminescu aici este legată de Serbarea de la Putna din 1871, la hramul mănăstirii. Aceasta a fost cea dintâi Serbare a Românilor de Pretutindeni, cu ocazia căreia a avut loc şi primul Congres al Studenţilor Români de Pretutindeni. După încheierea ei, Eminescu scrie: «Să deie Ceriul ca să ajungem asemenea momente mai adeseori, să ne întâlnim la mormintele strămoşilor noştri plini de virtute, şi să ne legăm de suveranitatea lor cu credinţa şi aspiraţiile vieţii noastre. Numai cu chipul acesta vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă şi pomenire în viitor». Din păcate, însă, după întoarcerea la Viena, eforturile de redeşteptare naţională nu au putut fi continuate unitar, deşi participanţii la Serbare au rodit, fiecare în direcţia lui, pregătind drumul către Unirea din 1918. Pe Eminescu l-a afectat însă această lipsă. Eminescu este un martir al limbii, culturii şi spiritualităţii româneşti, un martir al credinţei în valorile acestui popor. Facă Bunul Dumnezeu ca ziua de pomenire a lui Eminescu să fie o zi de trezire a conştiinţei neamului nostru, de întoarcere către valorile noastre naţionale şi, dacă vrem să ne iubim patria, neamul, Biserica, să-l citim pe Eminescu!“.

Premiile Festivalului Literar „Mihai Eminescu“

În faţa bustului lui Eminescu din incinta mănăstirii, ridicat la iniţiativa Societăţii Arboroasa în 1926, a avut loc festivitatea de acordare a premiilor Festivalului Literar „Mihai Eminescu“, oferite de Centrul „Bucovina“. Academicianul Mihai Cimpoi de la Chişinău a primit Premiul de Excelenţă „Mihai Eminescu“ pentru volumul „Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic“, apărut la Editura Gunivas din Chişinău, în 2013. Academicianul Mihai Cimpoi a vorbit despre faptul că prin Eminescu mergem cu valorile noastre în Europa: „Premiul acesta este deosebit de onorant. Aici, la Putna, se întâlnesc cele două figuri emblematice: Ştefan cel Mare şi Eminescu. În manifestul Congresului din 1871, Eminescu scrie că este timpul să imprimăm o singură direcţie spiritului românesc. Eminescu a imprimat o singură direcţie: spre europenitate, spre universalitate. De naţionalism nu trebuie să fugim“. Adrian-Gelu Jicu, critic literar din Bacău, a primit Premiul Special „Mihai Eminescu“ pentru exegeză eminesciană în volumul „Coordonate ale identităţii naţionale în publicistica lui Mihai Eminescu. Context românesc şi context european“, publicat la Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, în 2013. Adrian-Gelu Jicu a mulţumit şi a mărturisit că acesta este un premiu al lui Eminescu: „Nu este premiul meu, ci al lui Eminescu. Lui se cuvine să îi aducem acest omagiu. Parafrazând un cuvânt evanghelic, putem spune că «unde doi sau trei se adună în numele lui Eminescu, acolo este şi el». Legat de acest aspect, există în carte un capitol dedicat Bisericii. Eminescu vede în Biserică un factor fundamental pentru apărarea identităţii naţionale. Eminescu în permanenţă socoteşte Biserica unul din stâlpii românităţii, alături de istorie, limbă, folclor“. Arhim. Melchisedec Velnic a dăruit celor doi premianţi triada volumelor despre Eminescu publicate de către Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi reeditate de către Fundaţia „Credinţă şi Creaţie“. A urmat un recital de poezie şi cânt al elevilor de la Şcoala Generală din Putna, sub îndrumarea prof. Mircea Aanei, directorul instituţiei. La manifestările de la Putna au participat şi oficialităţi judeţene, subprefectul Constantin Harasim şi consilierii judeţeni Mihai Grozavu şi Virginel Iordache, precum şi primari din zona Rădăuţi. (Protos. Dosoftei Dijmărescu)

Sărbătoare în parohia Pietrărie

Parohia Pietrărie - Bârnova, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Unul din hramurile lăcaşului de închinăciune este Cinstirea lanţului Sfântului Apostol Petru, serbat în fiecare an pe 16 ianuarie. Miercuri, 15 ianuarie 2014, un sobor de preoţi a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia, în prezenţa a numeroşi credincioşi din parohie şi din satele învecinate. Slujba a fost oficiată în demisolul lăcaşului de închinăciune al parohiei, aflată în construcţie. Predica de la finalul slujbei a fost adresată de pr. Marian Nimerincu de la parohia Pietriş, Protopopiatul Iaşi 2, care a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru, îndemnându-i pe credincioşii prezenţi să păstreze credinţa ortodoxă şi să o propovăduiască celor din jur. Părintele paroh Ciprian George Bamboi a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru prezenţă, precum şi celor care au contribuit la ridicarea bisericii din Pietrărie. Programul liturgic dedicat hramului a continuat ieri-dimineaţă cu Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. (C.C.)

Vernisajul expoziţiei „Analiza simplităţii“

Iubitorii de artă sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia de sculptură „Analiza simplităţii“ de la Galeria de Artă „Grand Hotel Traian“ din Iaşi. Aceasta aparţine lui Ştefan Coman, student al Universităţii de Arte din Iaşi. Seria de lucrări expuse are o influenţă din curentul minimalist şi sunt „moduri de a interpreta lumea artei“, după cum a remarcat prof. dr. Ion Răducea la vernisajul expoziţiei.

La Galeria de Artă „Grand Hotel Traian“ din Iaşi a fost vernisată miercuri, 15 ianuarie 2014, expoziţia de sculptură „Analiza simplităţii“ a tânărului Ştefan Coman, student în anul II la Secţia sculptură a Facultăţii de Arte Vizuale şi Design din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi. La acest eveniment au participat preoţi din cadrul Centrului eparhial Iaşi, profesori şi studenţi de la Universitatea de Arte din Iaşi, precum şi numeroşi ieşeni iubitori de cultură.

„Trebuie să avem în vedere noile curente din cultură şi din arta plastică“

Expoziţia a fost vernisată de prof. dr. Ion Răducea, care a vorbit despre mesajul pe care îl transmit sculpturile lucrate de Ştefan Coman. „Autorul expoziţiei surprinde diversitatea de materiale şi de posibilităţi de interpretare. Sculptorul se joacă cu manierele de interpretare ale criticii moderne şi ale publicului, care încă se află în derută în zilele noastre. O parte a publicului este obişnuit cu mesajul formal, clasic, acela în care te uiţi la o formă sculpturală şi încerci să-i vezi mesajul din formă. O altă parte a publicului a înţeles că în mileniul al III-lea toate intră în conexiune, foarte mult contând intenţia refăcută de imaginaţia publicului. Deci, putem vorbi de o narativitate plastică, lucrurile legându-se şi prin acest tip de interpretare. Din această galerie nu este exclusă un fel de metasculptură“, a spus prof. dr. Ion Răducea.
Prof. dr. Ion Răducea a apreciat apoi modul de a acţiona al sculptorului Ştefan Coman: „Îi place să se joace cu forma şi cu unele cuvinte. Este un spirit tânăr care poate să inoveze. Dacă poate să inoveze, poate să şi ofere interpretări noi. În această expoziţie sunt puse probleme de creaţie. Aceste pietre nu sunt doar nişte jucării ale ochiului, ci sunt şi moduri de a interpreta lumea artei în care se află sculptorul nostru la început de drum. E vorba de o luare în posesie a mijloacelor sale de expresie şi de o asumare a rolului de artist. Această inventivitate deosebită a sculptorului este marele câştig al acestei expoziţii. Avem aici un lemn de măslin, care se pune în legătură cu mesajul teologic al expoziţiei, ce reprezintă un preot înclinat. Această înclinare reprezintă o reverenţă către Dumnezeu. Ambiguitatea cuvântului şi a materialului este unul din meritele generale ale artei şi speciale ale artistului nostru. Trebuie să avem în vedere noile curente din cultură şi din arta plastică. Această expoziţie arată foarte multe cunoştinţe de specialitate. Din ce în ce mai mult în expoziţii vom vorbi de conceptualism şi minimalism. Aşteptăm de la Ştefan Coman să-şi lămurească drumul în artă, să dovedească aceeaşi inventivitate şi aceeaşi aplicaţie pe care, evident, o are, într-un centru de talia Iaşului“. Ştefan Coman a muţumit tuturor celor care l-au susţinut în organizarea expoziţiei, precum şi celor care au venit să vadă exponatele. „Am încercat ca lucrările să se lege între ele de tema comună. Cinci dintre lucrări au fost realizate într-o perioadă de stagiu în Italia, când am obţinut o bursă. Acestea sunt realizate din materiale specifice Peninsulei Italiei, cum ar fi piatra de assisi. Am ţinut cont de toate sfaturile profesorilor, însă imaginaţia a avut un rol deosebit în toate lucrările expuse“, a explicat Ştefan Coman. Expoziţia de sculptură „Analiza simplităţii“ poate fi vizitată până pe 31 ianuarie 2014, între ora 8:00- 20:00.

joi, 16 ianuarie 2014

Mihai Eminescu, omagiat în ţinutul Botoşaniului

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat, în urmă cu două zile, în localitatea Vorona din judeţul Botoşani, cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la naşterea sa. La Botoşani şi Ipoteşti au avut loc o serie de manifestări culturale şi religioase în cadrul cărora s-a evocat personalitatea marelui poet şi s-a citit din creaţiile eminesciene.

„Zilele Eminescu“ au debutat marţi, 14 ianuarie 2014, în localitatea Vorona din judeţul Botoşani. Aceasta pentru că mama poetului naţional, Raluca Iuraşcu, s-a născut la Joldeşti - Vorona. La şezătoarea culturală din Aşezământul social „Sfântul Nicolae“ al parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Vorona-Centru au participat poeţi din ţară şi de peste Prut care au evocat personalitatea lui Eminescu şi au ascultat recitalurile susţinute de elevii de la şcoala din localitate. „Ne-am bucurat de participarea academicianului Nicolae Dabija din Basarabia, însoţit de oameni deosebit de sensibili şi receptivi la versul eminescian, dar şi la tot ce înseamnă românesc şi creştinesc. Printre mărturisirile de suflet, invitaţii au remarcat muzicalitatea versului eminescian, pe care au păstrat-o şi dăruit-o mai departe în locurile din care au venit. Cel mai bun mod de a-l cinsti pe Eminescu este să-i cunoaştem opera şi viaţa, deoarece uneori ne dăm seama că ştim atât de puţin despre cel care a scris atât de profund în limba română. Acad. Nicolae Dabija a mărturisit că nu a venit de dincolo de Prut, ci «din patria lui Eminescu în patria lui Eminescu». Acad. Nicolae Dabija a subliniat că, de fapt, românii aflaţi pe ambele părţi ale Prutului nu sunt fraţi, ci sunt totuna, pentru că avem acelaşi Eminescu, acelaşi Ştefan cel Mare şi acelaşi Enescu. În anii în care alţii ne-au ţinut despărţiţi, cuvintele limbii române au făcut pod peste Prut. Eminescu ne-a ţinut împreună, el însemnând reperul pentru românii care au fost duşi departe de ţară. Acad. Nicolae Dabija a adresat şi o mulţumire în mod deosebit Botoşaniului şi Voronei pentru că îl păstrează pe Eminescu, îl cinstesc şi îl fac cunoscut generaţiilor următoare“, a relatat pr. paroh Cristian Ştefan.

Rugăciune la Biserica Uspenia şi la Ipoteşti

Copiii care alcătuiesc Cenaclul „Hyperion“, al Liceului Tehnologic „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Vorona, au recitat cu acest prilej poezii eminesciene. De asemenea, s-au ascultat şi melodii care îl omagiază pe Eminescu, în interpretarea regretaţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. În cele din urmă, s-au ascultat câteva melodii cu versuri eminesciene în interpretarea coralei „Raluca Iuraşcu“ şi câteva melodii populare româneşti din zonă, interpretate de grupul „Arcaşii lui Ştefan“. „Înainte de a ne îndrepta înspre Mănăstirea Vorona, s-a oficiat o slujbă de pomenire a poetului Mihai Eminescu şi a părinţilor Gheorghe Eminovici şi Raluca Iuraşcu Eminovici. Acest moment de rugăciune a fost plin de sensibilitate, atât pentru oaspeţi, cât şi pentru copiii şi tinerii care au participat în număr mare, ca şi în ceilalţi ani, la manifestările de la Vorona“, a mai spus pr. Cristian Ştefan.
Ieri, 15 ianuarie 2014, la Biserica Uspenia din Botoşani, lăcaşul de cult unde a fost botezat poetul Mihai Eminescu, s-a oficiat o slujbă de Te Deum. Programul „Zilelor Eminescu“ a continuat cu Parastasul săvârşit la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din parohia Ipoteşti, Protopopiatul Botoşani, în apropierea căreia se află Casa Memorială a familiei Eminovici. În Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici“ al Memorialului Ipoteşti s-au desfăşurat mai multe manifestări culturale şi artistice, în cadrul cărora s-au prezentat cărţi şi s-a vizitat expoziţia de bunuri culturale mobile din patrimoniul Memorialului Ipoteşti.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji mâine, 17 ianuarie 2014, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare“ din cartierul ieşean Nicolina, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi mâine, 17 ianuarie 2014, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Piatra Tăieturii din judeţul Suceava. (C.C.)

Manifestări culturale dedicate „Luceafărului poeziei româneşti“

 Ziua de 15 ianuarie 2014 a fost sărbătorită printr-o serie de manifestări culturale la seminariile teologice ortodoxe din Suceava şi Roman. Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava au pregătit o serie de comunicări dedicate poetului Mihai Eminescu. La Liceul Teologic Ortodox din Roman a avut loc manifestarea „Poesis şi Melos pe-un picior de plai“.

Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat ieri, 15 ianuarie 2014, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ din Suceava. După oficierea Sfintei Liturghii, elevii seminarişti au vizionat mai multe prezentări video legate de viaţa, activitatea şi opera poetului Mihai Eminescu, urmate de o sesiune de comunicări. O parte din membrii corului seminarului au susţinut un concert de muzică pe versuri de Eminescu, iar alţi seminarişti au recitat poezii ale marelui poet. După cum ne-a relatat diac. Bogdan Hrişcă, directorul seminarului, la final, un sobor de preoţi a oficiat Parastasul pentru Mihai Eminescu, numit şi „Luceafărul poeziei româneşti“. „Prin momentul de astăzi, am dorit să oferim modele practice pentru elevii noştri, care să aibă repere dincolo de partea teoretică a disciplinelor de studiu. La rândul nostru, avem ca model pe acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, trecută la cele veşnice cu numele de «maica Benedicta», care aprindea mereu o lumânare pentru fratele Mihai. Dincolo de gestul acesta, înţelegem că fără a ne preţui înaintaşii şi fără a le face pomenirea, nu vom avea niciodată conştiinţa rădăcinilor şi a valorilor“, a spus prof. Mirela Griguţă, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Suceava. În referatele expuse de elevii seminarişti a fost subliniată importanţa pe care Eminescu a acordat-o Bisericii şi religiei. „Acest lucru îl putem deduce din spusele lui Nicolae Iorga care a spus: «Eminescu a fost un cugetător, un luptător, un profet ca acela din zilele vechii Iudei, biciuind şi arzând de o parte, sfătuind şi arzând de alta, în numele aceluiaşi Dumnezeu al înţelepciunii. Eminescu visa la o Românie prosperă şi înfloritoare. Acest lucru dorea să se realizeze prin muncă rodnică şi cinstită». Este important să ştim că poetul Mihai Eminescu a acordat mereu o importanţă Bisericii şi religiei“, a spus Ionuţ Isopescu, elev în clasa a XII-a la seminarul ortodox din Suceava.

Omagiu pentru Eminescu la Roman

Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi, consilieri şi inspectori ai Centrului eparhial, precum şi de preoţi slujitori ai Protopopiatului Roman, a oficiat aseară la Catedrala arhiepiscopală din Roman o slujbă de pomenire pentru poetul naţional Mihai Eminescu, dimpreună cu toţi scriitorii şi poeţii care şi-au desfăşurat activitatea în Eparhia Romanului şi Bacăului. La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman a avut loc apoi manifestarea „Poesis şi Melos pe-un picior de plai“, organizată în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Protopopiatul Roman. În cadrul acestui eveniment cultural-religios au fost prezentate două comunicări ştiinţifice de profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu şi de prof. dr. Ovidiu Trifan. În continuare, cei prezenţi în sală, preoţi, profesori şi iubitori de cultură şi artă românească, au putut audia un concert susţinut de Corala „Laudamus“ a Liceului Teologic Ortodox din Roman şi de Corul „Roman Melodul“ al Protopopiatului Roman. De asemenea, arhid. Ciprian Ignat a oferit un recital de muzică pe melodii eminesciene, acompaniat la pian de prof. Ioan Burlacu şi la vioară de prof. Viorica Burlacu. „Totodată, un recital pe versuri eminesciene a oferit, în încheierea acestei manifestări, părintele Iulian Muşat, acompaniat la pian de conf. univ. dr. Mihaela Spiridon. Aşa cum ne-a explicat părintele profesor Gheorghe Smerea, directorul Liceului Teologic din Roman, acest eveniment s-a înscris într-o serie de manifestări consacrate momentelor de excepţie din istoria culturii române, seminarul romaşcan devenind, aşa cum se ştie, de-a lungul existenţei sale de peste 150 de ani, un punct de referinţă în viaţa spirituală a Eparhiei Romanului şi Bacăului. Totodată, prin această activitate la care au participat numeroşi elevi de la Seminarul din Roman, dar şi elevi ai şcolilor din Roman, s-a urmărit păstrarea tradiţiei de a-i celebra pe iluştrii înaintaşi ai culturii naţionale, aducând astfel un pios omagiu lui Mihai Eminescu“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. pagina 2

Slujbă arhierească la hramul Mănăstirii Copou din Iaşi

Biserica noastră îi pomeneşte sâmbătă, 18 ianuarie 2014, pe Sfinţii Atanasie şi Chiril, care sunt ocrotitorii Mănăstirii Copou din Iaşi. Vineri seară va fi oficiată Privegherea de către un sobor de preoţi, iar în ziua hramului se vor săvârşi Ceasurile, Acatistul şi Sfânta Liturghie. Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ a Mănăstirii Copou a fost ridicată de voievodul Vasile Lupu în 1638, în codrii seculari ai Copoului. Legenda spune că, în timpul unei invazii a tătarilor în Iaşi, doamna Teodosia, soţia voievodului, a fugit îngrozită în pădure, ascunzându-se într-o scorbură de copac. După ce furia tătarilor a trecut, domnitorul şi-a căutat în toate părţile soţia, mergând pe culmile dealurilor până ce auzi, în vale, lătratul câinelui său de vânătoare. De bucurie că şi-a găsit soţia sănătoasă, Vasile Lupu a poruncit tăierea copacului şi, drept mulţumire lui Dumnezeu, a ridicat biserica. Mănăstirea Podgorii-Copou a fost şi biserică de parohie, din 1864, după secularizarea averilor mănăstireşti. Chiar dacă nu are pictură veche pe zid, aceasta pierzându-se în urma reparaţiilor repetate, s-a păstrat totuşi catapeteasma, care datează din sec. al XVIII-lea. La sfârşitul veacului al XX-lea, sfântul lăcaş a necesitat ample lucrări de restaurare, fiind pictat în întregime de artiştii Vasile şi Violeta Carp. (C.C.)

Cerc pastoral în parohia Sărata din Piatra Neamţ

În Biserica „Buna Vestire“ - Sărata din Piatra Neamţ a avut loc marţi, 14 ianuarie 2014, întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar „Sfântul Voievod Neagoe Basarab“ din Piatra Neamţ. După oficierea Sfintei Liturghii de către soborul slujitorilor, pr. Mihai Rusu, de la parohia „Adormirea Maicii Domnului“ Precista I din Piatra Neamţ, a susţinut referatul cu tema „Biserica care plânge“. „În cadrul acestei teme s-a insistat pe necesitatea păstrării credinţei ortodoxe în faţa prozelitismului sectar. La final s-a oficiat Parastasul pentru ctitorii Bisericii Sărata, trecuţi la cele veşnice“, a spus pr. Adrian-Ciprian Timofte, secretar al Protopopiatului Piatra Neamţ. (C.C.)

miercuri, 15 ianuarie 2014

Întrunirea preoţilor Protopopiatului Botoşani

Preoţii Protopopiatului Botoşani s-au reunit luni, 13 ianuarie 2014, în şedinţa lunară. În cadrul întrunirii, precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfântul Dimitrie“, părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a prezentat raportul de activitate pe anul 2013. „S-au expus aspectele pastorale, liturgice, culturale, misionare, sociale, caritative, economice şi administrative, punctându-se realizările pentru fiecare capitol în parte. La finalul întâlnirii, s-a vorbit despre obiectivele pe care preoţii trebuie să le îndeplinească în prima parte a anului 2014“, a relatat pr. protopop Lucian Leonte. În continuare, Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon, a prezentat ultimele apariţii de carte religioasă. (C.C.)

„Taifas cu Eminescu“, la Hârlău

Protopopiatul Hârlău, în colaborare cu Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Hârlău, va organiza astăzi, de la ora 16:00, manifestarea cultural-religioasă „Taifas cu Eminescu“. Aceasta este dedicată împlinirii a 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi va începe la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Hărlău, prin oficierea Parastasului. La sediul Protopopiatului Hârlău, vor avea loc apoi recitări din operele poetului, prezentări biografice, luări de cuvânt şi o expoziţie de carte şi numismatica eminesciană, prezentată de prof. Ioan Muşei. La această manifestare sunt aşteptaţi să participe tinerii de la Colegiul „Ştefan cel Mare“ din Hârlău, de la Liceul Tehnologic din Hârlău, de la Şcoala „Petru Rareş“ din Hârlău, de la Şcoala Gimnazială Pârcovaci şi locuitorii din oraşul Hârlău. „De asemenea, sunt invitaţi şi profesorii de limba şi literatura română, directorii şcolilor, precum şi preoţii parohi din oraşul Hârlău şi din împrejurimile acestuia“, a spus pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. (C.C.)

Sprijin pentru familiile nevoiaşe din Protopopiatul Hârlău

În perioada sărbătorilor de peste an, mai multe parohii din Protopopiatul Hârlău primesc produse alimentare din partea unei firme din judeţul Olt. Acţiunile filantropice au început acum trei ani în parohia Cepleniţa.
Persoanele cu venituri reduse din parohiile din Protopopiatul Hârlău sunt sprijinite periodic de firma domnului Mihai Hlihor. Astfel, în luna decembrie a anului 2013, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, peste 10.000 de familii din parohiile Cotnari, Scobinţi, Cepleniţa, Ţărinca - Maxut, Leahu-Nacu, din oraşul Hârlău şi Pârcovaci au beneficiat de o cantitate de 40.000 de kilograme de alimente. Tot anul trecut, în luna iunie, prin dragostea şi jertfa lui Mihai Hlihor, 3.000 de familii din Cepleniţa, Prăjeni, Mitoc, Bahlui-Arman, filia Nacu-Leahu s.a. au primit 12.000 de kilograme de alimente. Între anii 2012-2013 SC PROLYTE PRODUCTS RO SRL Slatina-Olt a sponsorizat parohiile comunei Cepleniţa cu suma de 71.000 de lei pentru realizarea reparaţiilor şi întreţinerii lăcaşurilor de închinăciune. „Mulţumim sponsorilor noştri pentru dragostea şi grija pe care au purtat-o faţă de bisericile şi enoriaşii încredinţaţi spre păstorire. Dorim domnului Mihai, soţiei Elena şi fiicei Anastasia Maria Elena viaţă lungă, sănătate, întărire în credinţa strămoşească, pace şi prosperitate. Mulţumim preoţilor parohi care au acceptat donaţiile şi s-au străduit să le împartă tuturor enoriaşilor la bisericile parohiale. Nădăjduim ca anul acesta 100.000 de familii din parohiile Protopopiatului Hârlău să primească alimente prin bunăvoinţa domnului Mihai Hlihor“, a spus pr. Vasile Cosmincu, de la parohia Cepleniţa, care s-a implicat în distribuirea darurilor, alături de pr. Adrian Cosmincu. Părintele Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, a amintit că Mihai Hlihor este fiu al satului Cepleniţa, localitatea unde au început în urmă cu trei ani distribuirea alimentelor. „Pachetele oferite de firma domnului Hlihor au fost foarte bine receptate de credincioşii parohiilor incluse în program. Oamenii au fost deosebit de încântaţi pentru că în preajma sărbătorilor Naşterii Domnului au primit acest dar, constând în ulei, zahăr, făină şi orez. Acest efort deosebit din partea domnului Mihai Hlihor a fost răsplătit de bucuria celor care au primit daruri. În unele parohii, preoţii au mers din casă în casă pentru a împărţi alimentele, iar în alte părţi au fost atraşi în această activitate tinerii voluntari. Bucuria Crăciunului de anul trecut a fost sporită de acest efort deosebit al domnului Mihai Hlihor“, a remarcat pr. protopop Nicolae Crăciun. pagian 1

„Atunci când suntem încercaţi, punem Liturghie lângă Liturghie“

Biserica noastră serbează în fiecare an pe 16 ianuarie Cinstirea lanţului Sfântului Apostol Petru. Acest hram este purtat de parohia Pietrărie - Bârnova, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi. În această seară se va sluji Vecernia unită cu Litia, iar în ziua hramului va fi oficiată Sfânta Liturghie. În prezent, la Pietrărie se află în construcţie o biserică de zid.

Parohia Pietrărie este foarte tânără, în formare, primul preot paroh fiind instalat pe 16 ianuarie 2006, în ziua Cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru. De la început, s-a evidenţiat necesitatea urgentă a construirii unei biserici, precum şi organizarea sub toate aspectele a parohiei şi a vieţii duhovniceşti. Cu anumite dificultăţi s-a reuşit obţinerea terenului necesar pentru construirea sfântului lăcaş de la Primăria Bârnova şi de la familia Ungureanu Natalia, Elena şi Marinela, precum şi autorizaţia de construire. Pe 10 mai 2009 a fost pusă piatra de temelie de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar în anul următor s-a început ridicarea lăcaşului de închinăciune. „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, a sfinţilor ocrotitori, a enoriaşilor şi a altor oameni cu suflet mare, am reuşit ca în doi ani să turnăm fundaţia şi să amenajăm demisolul bisericii pentru a săvârşi acolo slujbele. Pentru noi, sfinţirea demisolului a reprezentat un mare moment în viaţa parohiei, întrucât s-a văzut şi fizic munca depusă în toată această perioadă şi mai ales că am amenajat un spaţiu potrivit pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a sfintelor slujbe. Demisolul a fost sfinţit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe 3 noiembrie 2012. În anul ce a trecut, s-a cumpărat o bună parte din cărămida necesară bisericii şi s-a construit o troiţă închinată Maicii Domnului. În toate aceste lucrări am fost ajutaţi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Victor Chirilă, de Primăria Comunei Bârnova, reprezentată de primarul Gheorghe Cazacu, de familiile Ciobotariu Elena, Ungureanu Marinela, Păltinel Gheorghe, Dănăilă Gheorghe şi Maria, Iacobuţe Neculai, Avram Gheorghe, Căruceru Oreste, Ignat Eduard, precum şi de mulţi alţi enoriaşi“, a spus pr. paroh Ciprian George Bamboi.

„Hramul bisericii este un moment de aniversare“

Programul liturgic dedicat hramului parohiei Pietrărie va începe în această seară de la ora 17:00, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Mâine, 16 ianuarie 2014, de la ora 8:00, se vor sluji Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. „Hramul bisericii este un moment de aniversare. De la an la an, ne bucurăm de sărbătoarea hramului şi ne obişnuim cu aceste momente de aniversare. Fiind o parohie tânără nu avem o tradiţie a hramului, cum întâlnim la parohii vechi de zeci şi poate sute de ani. Îmi aduc aminte că la primul hram din 16 ianuarie 2006 au participat 15 oameni, în şcoala din sat. Atunci era o realizare. Acum, când la hram vin şi creştini din parohiile vecine şi ne adunăm mulţi preoţi şi credincioşi în rugăciune, începem şi noi să înţelegem ce înseamnă un hram. De regulă, am adăugat hramului bisericii şi alte evenimente, cum ar fi sfinţirea izvorului în 2008, sfinţirea troiţei în 2013, expoziţii de icoane sau alte evenimente culturale“, a menţionat parohul de la Pietrărie. Ocrotitorii bisericii din Pietrărie sunt cinstiţi prin rugăciune în toată perioada anului. Aceasta, pentru a cere ajutorul Maicii Domnului şi Sfântului Apostol Petru, astfel încât să fie biruite încercările. „Mereu ne rugăm Maicii Domnului şi Sfântului Petru şi le mulţumim pentru toate. Personal, în anul ce a trecut, am avut o încercare şi doar rugăciunea şi Sfânta Liturghie m-au ajutat. Acelaşi lucru îl mărturisesc şi oamenii. Noi avem aici, la biserică, un program mai amplu de rugăciune. De multe ori, atunci când suntem încercaţi, cerem ajutor de la Dumnezeu prin rugăciune, sau cum prefer să spun: «Punem Liturghie lângă Liturghie». Sunt perioade în timpul anului când facem Sfânta Liturghie şi câte două-trei săptămâni, zi de zi“, a mărturisit pr. paroh Ciprian George Bamboi.

Spaţiu de joacă pentru copii

Oamenii din parohia Pietrărie iubesc Biserica şi iau parte la sfintele slujbe, dar şi la alte activităţi. An de an, este organizat un pelerinaj la mănăstirile din ţara noastră. „Mă bucur să văd că zidirea bisericii uneşte şi reapropie oameni care nu s-au mai văzut din copilărie sau din tinereţe. Se formează astfel o mare familie. În pelerinajul la mănăstiri, pe lângă îmbogăţirea duhovnicească, am observat o apropiere între oameni“, a explicat părintele paroh. În anul ce a trecut, în parohia Pietrărie s-a continuat activitatea de catehizare pentru copii. Anul acesta va fi extinsă şi la adulţi. În vara anului trecut s-a organizat o minitabără de două zile în parteneriat cu Asociaţia Tineretul Ortodox Român - filiala Iaşi. „Pe lângă toate activităţile pe care le desfăşurăm, o componentă importantă o reprezintă copiii şi tinerii. Mereu am spus că o parohie care nu se îngrijeşte de tineri nu are viitor. Am amenajat un spaţiu de joacă şi tot acolo vom construi şi o căsuţă pentru copii. În anul ce vine, dorim să facem mai multe pentru copii. Mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat şi ne ajută. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să resplătească tuturor. De asemenea, invităm pe toţi să ne treacă pragul bisericii şi împreună să înălţăm rugăciunile noastre la Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre“, a conchis pr. paroh Ciprian George Bamboi. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de construcţie a Bisericii Pietrărie pot face donaţii în contul IBAN RO: 60 BRDE240 SV 51077022400, titular cont: Parohia Pietrărie, comuna Bârnova, judeţul Iaşi. pagina 2

marți, 14 ianuarie 2014

Agenda creştinului marţi, 14 ianuarie 2014

Radio

- Radio Trinitas va difuza marţi, 14 ianuarie 2014, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, ascultătorii vor putea afla mai multe amănunte despre manifestările din Moldova dedicate împlinirii a 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu;
- Radio România Actualităţi va difuza miercuri, 15 ianuarie 2014, de la ora 21:30, emisiunea "Biserica şi societatea".

TV

- TV Plus Suceava va difuza marţi, 14 ianuarie 2014, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar. Tema emisiunii, "Despre slujirea preoţiei", va fi abordată cu pr. Gabriel Florea de la parohia Cornu Luncii II, Protopopiatul Fălticeni. Părintele Gabriel Florea va vorbi despre activităţile pe care le desfăşoară în colaborare cu enoriaşii încredinţaţi spre păstorire. De asemenea, invitatul părintelui Justinian Cojocar va aminti de maşina de pompieri pe care a cumpărat-o pentru stingerea eventualelor incendii din comuna Cornu Luncii. Emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne" va putea fi urmărită în reluare miercuri, 15 ianuarie, de la ora 12:00, şi duminică, 19 ianuarie, de la ora 14:00.

Expoziţie


La Galeria de Artă "Grand Hotel Traian" din Iaşi este expusă până pe 31 ianuarie 2014 expoziţia de sculptură "Analiza simplităţii" a tânărului student Ştefan Coman de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi. Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2014, de la ora 16:00 şi va fi prezentat de prof. dr. Ioan Răducea O parte din exponate au ca temă arta sacră. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

„Prin pocăinţă, mintea noastră se întoarce către Dumnezeu“

Credincioşii din localitatea Pojorâta, judeţul Suceava, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen. A devenit o tradiţie în această parohie ca în preajma hramului Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ să se oficieze Sfânta Liturghie arhierească.

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din parohia Pojorâta II, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a fost neîncăpătoare de numărul mare de enoriaşi care au participat duminică, 12 ianuarie 2014, la Sfânta Liturghie. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. De dimineaţă, ierarhul a fost întâmpinat de localnicii de toate vârstele, îmbrăcaţi în costume populare, de soborul preoţilor şi de autorităţile locale. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, IPS Pimen a amintit că Mântuitorul Iisus este Lumina lumii, iar primirea Luminii-Hristos depinde de oameni. „Omul este creat după asemănarea lui Dumnezeu şi de aceea trebuie să ducă o viaţă de sfinţenie. El trebuie să se căiască de faptele rele pe care le-a săvârşit. Prin pocăinţă, mintea noastră se întoarce către Dumnezeu“, a spus IPS Arhiepiscop Pimen. Părintele paroh Dumitru Beşliu şi-a exprimat bucuria pentru că Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost prezent la Pojorâta pentru a sluji Sfânta Liturghie: „Am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţitul Pimen, care ne-a încurajat în urcuşul spre mântuire al întregii comunităţi din această parohie ocrotită de Sfântul Ioan Botezătorul. Cred că rugăciunile credincioşilor, unite cu cele ale ierarhului şi ale preoţilor, s-au ridicat ca un miros de bună mireasmă, spre mulţumire adusă lui Dumnezeu, de unde vom primi har, pace şi binecuvântare“.

Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, „o dovadă a credinţei străbune“

Pentru autorităţile şi localnicii din Pojorâta, slujirea Înaltpreasfinţitului Pimen reprezintă un prilej de sărbătoare şi de binecuvântare: „Suntem onoraţi să-l avem astăzi în mijlocul nostru pe IPS Pimen, care ne-a obişnut să ne viziteze în fiecare an în preajma sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul. Am trăit cu toţii un moment de sărbătoare şi de binecuvântare“, a declarat primarul comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu. Constantin Grigorean, enoriaş: „Căutăm în fiecare duminică şi sărbătoare  să venim la sfânta biserică pentru a ne ruga şi pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate darurile primite“. Vasile Bedrule, enoriaş: „Suntem mândri pentru că s-a construit biserica din satul nostru. Au contribuit toţi enoriaşii, alături de preotul paroh. Dorim ca acest sfânt lăcaş să fie pentru urmaşii noştri o dovadă a credinţei noastre străbune şi a dragostei noastre faţă de Dumnezeu“. Piatra de temelie a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ a fost pusă în 2001, iar în toamna aceluiaşi an a fost finalizat demisolul sfântului lăcaş. Anul următor, construcţia din zidărie, în plan triconc, în stil moldovenesc, a ajuns până la cota de opt metri. Altarul lăcaşului de închinăciune a fost sfinţit de către IPS Pimen la hramul din anul 2007, iar de atunci slujbele se oficiază în biserica mare. În prezent, pictorul Valeriu Dolgher, împreună cu echipa sa, lucrează la pictura în tehnica frescă. Icoanele de pe catapeteasmă sunt aurite, fiind lucrate manual. În anul 2004 a fost ridicat un centru social, care urmează să fie dotat cu bibliotecă, calculatoare, sală de mese, cabinet medical, farmacie. Clădirea centrului social cuprinde şi clopotniţa, întreaga arhitectură a ansamblului parohial de la Pojorâta II aparţinând părintelui paroh Dumitru Beşliu. pagina 1

Liturghia celor 100 de preoţi, la Oneşti

 La Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti a avut loc ieri,13 ianuarie, Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Oneşti. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

A devenit o tradiţie ca, la început de an, preoţii Protopopiatului Oneşti să se întâlnească în rugăciune la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de PS Ioachim Băcăuanul, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, toţi cei 100 de slujitori ai sfintelor altare au fost împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos de Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Ierotheos“ a preoţilor Protopopiatului Oneşti. „Preoţii s-au împărtăşit din acelaşi potir şi apoi au îngenunchiat în timpul rugăciunii de dezlegare citite de PS Ioachim Băcăuanul. Anul acesta, Sfântul Sinod a rânduit să avem în ţinta atenţiei noastre Taina Sfintei Mărturisiri şi Taina Sfintei Împărtăşanii. Putem spune că la Oneşti au debutat manifestările dedicate Anului Omagial 2014. Am avut un moment deosebit dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Astfel, am prezentat icoana Sfinţilor Brâncoveni spre închinarea preoţilor şi a credincioşilor. Întrucât anul acesta se împlinesc 100 de ani de când a început Primul Război Mondial, s-a săvârşit Parastasul pentru eroii căzuţi pe front pe Valea Trotuşului. Ne-am bucurat de binecuvântările cuvenite din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi de urările de sănătate, sfinţenie şi putere în anul 2014. Prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, nădăjduim ca Dumnezeu să ne ocrotească de boli, de necazuri, de dureri. Ierarhul nostru s-a rugat ca peste noi să coboare lumina Preasfintei Treimi, care să ne lumineze inima, mintea şi sufletele noastre în toate zilele noastre. Anul acesta se împlinesc 520 de ani de când s-a sfinţit Biserica Borzeşti, ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom organiza mai multe manifestări în protopopiatul nostru“, a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. panian 2

Slujbă arhierească în parohia Pârcovaci

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 12 ianuarie 2014, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Pulheria“ a parohiei Pârcovaci, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi. În cadrul slujbei a fost pomenit poetul naţional Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la naşterea sa. „PS Calinic Botoşăneanul a citit la final mai multe rugăciuni de dezlegare, apoi a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica după Botezul Domnului. Slujba oficiată de PS Calinic Botoşăneanul a fost o binecuvântare şi o bucurie duhovnicească deosebită pentru parohia noastră, mai ales că ne aflăm la începutul unui nou an. Prezenţa Episcopului-vicar al Eparhiei Iaşilor în parohia noastră este benefică, pentru că ori de câte ori a slujit în biserica Sfintei Pulheria am simţit binecuvântarea lui Dumnezeu“, a relatat pr. paroh Nicolae Crăciun, care este şi protopop al Protopopiatului Hârlău. Biserica parohiei Pârcovaci datează din anul 1834, fiind ctitorită de Gheorghe şi Pulheria Ghica, de aici şi hramul nemaiîntâlnit la sfintele lăcaşuri din ţara noastră. Din 1993, de când părintele protopop Nicolae Crăciun este preot paroh, la biserica din Pârcovaci s-au făcut multiple restaurări, iar pe 30 septembrie 2001 a fost resfinţită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. (C. Ciofu)

luni, 13 ianuarie 2014

Manifestări cultural-religioase în cinstea lui Mihai Eminescu

Primăria Botoşani, Consiliul Local Botoşani, Fundaţia Culturală „Hyperion - Caiete botoşănene“, Consiliul Judeţean Botoşani, Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu“ Botoşani, Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani şi Filarmonica de Stat Botoşani, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Societăţii Culturale „Raluca Iuraşcu“ din Vorona, organizează, în perioada 14-16 ianuarie 2014, „Zilele Eminescu“.

Manifestările dedicate împlinirii a 164 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu vor începe mâine, 14 ianuarie 2014, în parohia Vorona din Protopopiatul Botoşani. Amintim că Raluca Iuraşcu, mama lui Eminescu, s-a născut în satul Joldeşti din comuna Vorona. După cum ne-a relatat pr. paroh Cristian Ştefan, în Aşezământul social-filantropic „Sfântul Nicolae“ al parohiei Vorona-Centru va avea loc o şezătoare cultural-artistică, la care vor asista invitaţii din toată ţara care vor veni la manifestările dedicate poetului Mihai Eminescu. După oficierea Parastasului pentru Mihai Eminescu şi pentru familia poetului, va fi organizat un pelerinaj la Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani. Miercuri, 15 ianuarie, de la ora 9:00, în Sala de consiliu a Primăriei Botoşani va avea loc şedinţa extraordinară a Consiliului Local Botoşani. După cuvintele invitaţilor, vor fi depuse jerbe de flori la statuia lui Mihai Eminescu din faţa Teatrului „Mihai Eminescu“. De la ora 10:00 va fi săvârşită o slujbă de Te Deum la Biserica Uspenia din Botoşani, lăcaşul de cult unde a fost botezat marele poet. De la ora 10:30 va fi oficiat Parastasul pentru Mihai Eminescu în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din parohia Ipoteşti, Protopopiatul Botoşani, în apropierea căreia se află Casa Memorială a familiei Eminovici. De la ora 11:00, în Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici“ al Memorialului Ipoteşti, vor fi susţinute o serie de comunicări şi se vor lansa două cărţi: „Istoria Teatrului la Botoşani (1838-1944)“, de Ştefan Cervatiuc, Editura Quadrat, 2013, Botoşani, „Dirijorul Gheorghe Cojocaru şi corurile sale“, de prof. Maria Cojocaru, Editura Pim, 2013, Iaşi. În continuare, va fi vizitată expoziţia de bunuri culturale mobile din patrimoniul Memorialului Ipoteşti, amenajată şi prezentată de muzeograful memorialist Maria Casian, apoi va avea loc vernisajul expoziţiei de artă plastică „La-nceput, pe când…“ dedicată poetului Mihai Eminescu. Programul va continua cu prezentări de carte, urmând ca la ora 17:00, la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani să aibă loc Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu - Opera Omnia şi Opus Primum pe anul 2013“. În deschidere, va avea loc un concert al Filarmonicii de Stat Botoşani, intitulat „Preludiu la unison“, de George Enescu, dirijor Liviu Buiuc. Vor urma discursuri ale autorităţilor centrale, judeţene şi locale, precum şi ale reprezentanţilor Uniunii Scriitorilor din România. În continuare vor fi oferite premiile „Opus Primum“ şi „Opera Omnia“.

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

„Sfântul Antipa a arătat că purtarea crucii înseamnă urmarea lui Hristos“

 Credincioşii din Eparhia Romanului şi Bacăului l-au serbat ieri în mod deosebit pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, pomenit de Biserica noastră în fiecare an pe 10 ianuarie. La Catedrala arhiepiscopală din Roman au fost organizate mai multe manifestări religioase dedicate sfântului, iar la Mănăstirea Calapodeşti s-a slujit Sfânta Liturghie de către un sobor impresionant de preoţi.

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti a fost cinstit în zilele de 9 şi 10 ianuarie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Joi seara, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârşită de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, a fost organizată procesiunea cu icoana şi racla în care se află un fragment din moaştele cuviosului, de la catedrală spre paraclisul ocrotit de Sfântul Antipa, aflat în cadrul Centrului eparhial Roman. Ieri-dimineaţă, PS Ioachim Băcăuanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Preasfinţia Sa a adresat cu acest prilej un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre virtuţile Sfântului Antipa. „Sfântul Antipa de la Calapodeşti a fost un cuvios care a ştiut să transfigureze timpul. Atunci când a auzit cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie rostindu-se în biserica din satul natal, a pornit pe calea lui Hristos, purtând crucea. El ne-a arătat nouă cum purtarea crucii înseamnă urmarea şi imitarea lui Hristos în tot ceea ce a făcut El, în tot ceea ce a învăţat El, în tot ceea ce a urmat El în lumea aceasta. Avem datoria sacră să cinstim numele Sfântului Antipa, să-i cunoaştem viaţa, să-i citim acatistul şi să ne rugăm cu evlavie pentru a mijloci înaintea tronului Preasfintei Treimi“, a spus Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului.

„Nădăjduim că Sfântul Antipa se va întoarce acasă“

Mănăstirea Calapodeşti din judeţul Bacău şi-a serbat ieri hramul. Credincioşii din comuna Dealu Morii şi din alte părţi ale Eparhiei Romanului şi Bacăului au participat cu acest prilej la Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti. Delegatul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul a fost arhim. Pimen Costea, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. „Pelerinii au venit în număr mare la Calapodeşti pentru a-l cinsti pe singurul sfânt băcăuan canonizat la Sfântul Munte Athos. Pentru noi, locuitorii judeţului Bacău, este o cinste şi un impuls de înălţare către cele duhovniceşti. Viaţa Sfântului Antipa a fost plină de zbucium, acest lucru dându-ne curaj în aceste momente grele prin care trecem cu toţii de a învinge necazurile şi de a tinde către Dumnezeu. Am văzut pe chipurile credincioşilor bucuria sufletească, pe care doar trăirea în preajma sfinţilor o imprimă în sufletul oamenilor. Nădăjduim că Sfântul Antipa se va întoarce acasă, dacă ne va ajuta să putem termina casa din satul natal“, a relatat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut.

Apel la solidaritate

Mănăstirea Calapodeşti dispune de fonduri limitate atât pentru funcţionarea în sine, cât mai ales pentru continuarea lucrărilor de construcţie. Persoanele care doresc să sprijine continuarea lucrărilor pot face donaţii în următoarele două conturi, deschise la Banca Italo-Romena, filiala Bacău, pe numele Mănăstirea Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti: RO29 BITR BC1RON 036 702 CC01 (în lei), RO45 BITR BC1EUR 036 702 CC01 (în euro), SWIFT: BITR ROB UXXX, COD FISCAL: 138 643 00. pagina 1

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Bucium din Iaşi, Protopopiatul Iaşi 2, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Pojorâta 2, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava.
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)

Proiectul „Cartea Vie“ a ajuns la final

Parohia „Sfinţii Voievozi“ - Săvineşti, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, în parteneriat cu Fundaţia Solidaritate şi Speranţă (FSS) - filiala Săvineşti, a desfăşurat, în perioada 21 noiembrie 2013 - 12 ianuarie 2014, acţiunea social-educativă „Cartea Vie“.

În cadrul acestei acţiuni, în fiecare zi de joi, au fost organizate întâlniri de suflet între copiii asistaţi la Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive“ -Săvineşti, familiile din care provin şi persoane care au avut bunăvoinţa să împărtăşească din experienţa lor de viaţă. Joi, 9 ianuarie 2014, a avut loc ultima întâlnire din cadrul proiectului. Invitata părintelui paroh Petru Munteanu a fost prof. Elena Oboroceanu, cu o experienţă de peste 35 de ani la catedră, care a fost pentru o vreme directorul Liceului Comercial „Spiru Haret“ din Piatra Neamţ. Autoare a cărţii „În căutarea saşilor pierduţi în Moldova“, prof. Elena Oboroceanu a mărturisit: „De câţiva ani mă macină un gând. Întrezăresc în pagini uitate de timp o realitate pe care încerc s-o recompun din cioburi de istorie. Uneori mi se pare că tabloul se luminează, pentru ca în scurt timp să se scufunde din nou într-un întuneric de nepătruns. Recunosc, este o istorie care mă fascinează“. Prof. Elena Oboroceanu le-a prezentat participanţilor importanţa sentimentelor, a iubirii, a recunoştinţei, a aprecierii şi a oricărei trăiri pozitive. Celor prezenţi le-a fost explicată nevoia de a trăi a sentimentelor frumoase, înălţătoare (compasiunea, dragostea, blândeţea, bunătatea, bucuria), sentimente ce ne apropie de Dumnezeu. Au fost subliniate şi efectele trăirilor negative (ura faţă de aproapele, nervozitatea, furia), efecte prin care ne îndepărtăm de inimă, ne îndepărtăm de Dumnezeu. „Pentru cinci minute de furie, sistemul nostru imunitar are nevoie de şase ore pentru a recupera energia pierdută. De asemenea, dacă trăim cinci minute de compasiune şi apreciere, imunitatea se îmbunătăţeşte cu 41%“, a menţionat prof. Elena Oboroceanu.

„Felul în care privim realitatea marchează acţiunile noastre“

Un subiect ce a trezit curiozitatea multora dintre cei prezenţi a fost nevoia de a trata diferenţiat tinerii în funcţie de tipul de inteligenţă căruia îi aparţin. Doar conştientizând acest fapt, se poate evita discriminarea şi se poate dezvolta personalitatea, punând în valoare avantajele oferite de inteligenţa verbală sau de cea logică, de inteligenţa muzicală sau spaţială, de inteligenţa kinetică, inteligenţa interpersonală sau intrapersonală şi de cea naturistă. „În cadrul proiectului social - educativ „Cartea Vie“ ne-am propus să aducem în mijlocul comunităţii persoane care, împărtăşind din experienţa lor de viaţă copiilor asistaţi la centrul nostru şi părinţiilor lor, să reuşească, puţin câte puţin, să schimbe modul de a privi viaţa. Considerăm că felul în care privim realitatea înconjurătoare marchează şi acţiunile noastre. Mulţumim tuturor celor care au făcut posibile aceste acţiuni din cadrul proiectului. Ne dorim ca impresiile şi experienţele de viaţă care ne-au fost împărtăşite să producă o schimbare a atitudinii nostre faţă de ceilalţi“, a declarat părintele Petru Munteanu. Ediţia următoare a acestui proiect social-educativ „Cartea Vie“ se va derula şi anul acesta, în perioada Postului Naşterii Domnului. (Brînduşa Dediu) / pagina 2

vineri, 10 ianuarie 2014

Lucrare pastoral-misionară în parohia Ghilăneşti

 În parohia Ghilăneşti - Cristeşti, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani, a început în urmă cu doi ani construcţia unui aşezământ social-filantropic. În luna decembrie a anului trecut au fost oferite daruri copiilor din familiile nevoiaşe.

Enoriaşii din parohia Ghilăneşti, Protopopiatul Botoşani, împreună cu părintele paroh Serghie Raţă, sprijinit de câţiva sponsori şi de Centrul eparhial Iaşi, au început să ridice o casă socială. Aici vor fi organizate praznicele pentru cei adormiţi, agapele frăţeşti şi activităţile catehetice şi culturale din parohie. „Nădăjduim ca anul acesta să finalizăm construcţia aşezământului social, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului. Am primit o sumă consistentă de la domnul Marcel Ungureanu şi am fost ajutaţi la prelucrarea lemnului de domnul Petru Surdoaie. Mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că a aprobat cantitatea de lemn necesară ridicării casei sociale. Ridicarea aşezământului era necesară întrucât până în prezent nu aveam un spaţiu pentru organizarea agapelor frăţeşti“, a explicat pr. paroh Serghie Raţă. În noua clădire vor avea loc activităţi catehetice dedicate copiilor şi tinerilor, precum şi întâlniri cu enoriaşii din parohie. „Ne dorim să oferim hrană cel puţin o dată pe săptămână, în primul rând persoanelor nevoiaşe. În paralel cu lucrările de la casa socială dorim să amenajăm o cameră mortuară în clopotniţă“, a menţionat pr. paroh Serghie Raţă. În luna decembrie 2013, parohia Ghilăneşti a oferit daruri mai multor familii nevoiaşe cu mulţi copii, prin implicarea sponsorilor. „Am îndemnat credincioşii să-şi aducă pruncii la biserică pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Astfel, copiii sunt apropiaţi de sfântul lăcaş. Cu prilejul Naşterii Domnului, cinci familii nevoiaşe au primit daruri de la credincioşii şi doamnele din comitetul parohial al parohiei «Sfântul Sava cel Sfinţit» Portogruaro, ce aparţine de  Episcopia Ortodoxă Română din Italia. Membrii familiilor beneficiare îşi îndreaptă mulţumirile şi gândurile de bine către donatorii bunurilor pe care le-au primit cu bucurie. Pentru fapta cea bună în folosul celor nevoiaşi, adresăm sincere mulţumiri credincioşilor din Portogruaro, părintelui paroh Igor Baranovschi şi doamnei preotese Dana de care ne leagă o lungă şi frumoasă prietenie“, a transmis pr. paroh Serghie Raţă. Biserica parohiei Ghilăneşti a început să se ridice în luna mai a anului 1999, odată cu numirea preotului paroh Serghie Raţă. Materialul lemnos a fost adus din pădurile învecinate, prelucrarea lemnului brut fiind realizată de o echipă de muncitori a meşterului Costică Gologan din Coşula. Prima slujbă a fost oficiată în acest sfânt lăcaş pe 21 noiembrie 1999. Biserica are structura şi pereţii exteriori din lemn, fiind tencuită în interior. Pe parcurs s-au cumpărat toate obiectele bisericeşti necesare oficierii slujbelor religioase. În anul 2000 s-a început construirea casei parohiale care a fost dată în folosinţă un an mai târziu. Toate lucrările au fost realizate cu sprijinul credincioşilor din parohie, dar şi cu ajutorul financiar al fiilor satului din ţară şi străinătate. Sfinţirea bisericii a fost oficiată de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, pe 1 noiembrie 2009.

Sărbătoarea Sfântului Antipa de la Calapodeşti

La Catedrala arhiepiscopală „Cuvioasa Parascheva“ din Roman a fost oficiată aseară slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti. Momentul de rugăciune a fost urmat de o procesiune cu icoana Sfântului Antipa şi cu racla în care se află fragmente din sfintele moaşte ale cuviosului pomenit în fiecare an pe 10 ianuarie. Racla a fost aşezată în paraclisul arhiepiscopal spre închinarea credincioşilor, iar apoi s-a slujit Acatistul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti. În această dimineaţă, la Catedrala arhiepiscopală din Roman va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. (C.C.)

joi, 9 ianuarie 2014

Liturghie arhierească în parohia Laura

Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit marţi, 7 ianuarie 2014, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Gheorghe“ din parohia Laura - Vicovu de Sus, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava. 
 
Credincioşii din parohia Laura - Vicovu de Sus au avut bucuria în ziua cinstirii Sfântului Ioan Botezătorul de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen. La orele dimineţii, ierarhul a fost aşteptat de soborul preoţilor în faţa lăcaşului de închinăciune. Aşa cum este tradiţia, localnicii, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costum popular, au aşezat pe un prosop tradiţional pâine şi sare pentru a fi binecuvântate de ierarh. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a adresat cu acest prilej un cuvânt de învăţătură în care a accentuat importanţa faptelor de milostenie în viaţa creştinului. „Nu este de ajuns să ne lepădăm de rău, ci trebuie să facem binele. Faptele de milostenie sunt cele care ne pot mântui. Acestea lucrează în măsura în care avem fapte de pocăinţă. Iertarea o primim prin mărturisirea păcatelor şi prin canonul pe care ni-l oferă duhovnicul. Faptele de pocăinţă sunt cele care ne trezesc mai mult conştiinţa noastră şi ne ajută să sporim râvna pentru a fi mai buni, mai înţelegători şi mai milostivi“, a spus Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Sfânta Liturghie a fost urmată de Parastasul pentru preotul Ionel Maloş, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc anul acesta zece ani. Amintim că părintele Ionel Maloş a fost protopop al Protopopiatului Rădăuţi timp de aproape un deceniu. 

„Un pământ binecuvântat, aproape de Mănăstirea Putna“

Părintele paroh Florin Mihalescu şi-a exprimat bucuria pentru că în ziua pomenirii Sfântului Ioan Botezătorul IPS Pimen a slujit Sfânta Liturghie: „IPS Pimen a venit cu dragoste părintească pentru a ne aduce bucuria binecuvântării lui Dumnezeu. Ierarhul nostru are o dragoste deosebită faţă de această comunitate din Laura şi faţă de pr. Ionel Maloş, care a fost paroh al parohiei Laura şi protopop al Protopopiatului Rădăuţi. Când părintele Ionel Maloş trăia, exista o tradiţie ca Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor să vină în parohia Laura. Prin prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen, noi simţim binecuvântarea lui Dumnezeu în parohia noastră“. Preoteasa Elena Maloş, în prezent directorul Şcolii Laura, a mărturisit că, alături de părintele Ionel Maloş, a căutat să lucreze pentru continuitate în credinţa ortodoxă. „Parohia Laura este aşezată pe un pământ binecuvântat, foarte aproape de Mănăstirea Putna, de care ne leagă tradiţiile şi credinţa adâncă. Alături de părintele Ionel Maloş, am lucrat pentru menţinerea credinţei ortodoxe. Locuitorii din parohia Laura sunt aproape de biserică, căutând să se bucure de orice clipă frumoasă îngăduită de Dumnezeu“, a amintit prof. Elena Maloş.