vineri, 9 octombrie 2015
Programul „Hrană pentru pelerini“, de sărbătoarea Sfintei Parascheva
Pelerinii care vor veni la Iaşi de sărbătoarea Sfintei Cuvioase
Parascheva vor primi alimente şi ceai cald din partea parohiilor aflate
în protopopiatele din judeţul Iaşi. Prin programul „Hrană pentru
pelerini", vor fi distribuite pachete cu alimente şi ceai credincioşilor
care se vor aşeza la rând şi celor implicaţi în organizarea
evenimentelor. Aceste produse vor fi oferite începând de mâine, 10
octombrie 2015, după cum ne-a relatat părintele Mihai Prodan, inspector
în cadrul Biroului de Asistenţă socială „Diaconia" al Arhiepiscopiei
Iaşilor. „Am căutat să întocmim un grafic pe zile şi pe ore cu parohiile
care s-au înscris în acest program. Intenţionăm să oferim pachete cu
alimente şi ceai cald pelerinilor care vin de la distanţe mari. Am
montat două corturi, astfel că doar în aceste puncte se va facilia
accesul reprezentanţilor protopopiatelor pentru a oferi pachete
pelerinilor. Alimentele vor fi împărţite cu ajutorul voluntarilor, care
vor fi prezenţi pe tot parcursul derulării programului. Toate alimentele
care vor fi împărţite pelerinilor vor avea certificat de conformitate.
Dorim astfel să nu punem în pericol sănătatea celor ce vor aştepta la
rândul format", a amintit părintele Mihai Prodan.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu