miercuri, 21 octombrie 2015
Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
Cu
binecuvântarea și sub directa coordonare a Înaltpreasfințitului
Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în sala mare de
conferințe a Fundației „Episcop Melchisedec” din Roman, a avut loc luni,
19 octombrie 2015, examenul de capacitate preoţească din sesiunea de
toamnă. Acesta a fost susţinut de 12 tineri teologi din Arhiepiscopia
Romanului şi Bacăului care doresc să primească Taina Hirotoniei. Comisia
a fost alcătuită din părinți consilieri ai Centrului Eparhial de la
Roman și profesori de la Liceul Teologic „Melchisedec Ștefănescu” din
Roman. „Tinerii au susținut o testare psihologică, apoi o lucrare
scrisă la Dogmatică, Omiletică și Istoria Bisericii Ortodoxe Române. De
asemenea, în cadrul probelor orale au fost testați la Omiletică,
Liturgică, Exegeza Noului și Vechiului Testament și Legislație și
Administrație bisericescă”, a explicat preotul Daniel Alexandru Zamfir,
consilier administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Un moment
important al acestui examen a avut loc în sala de consiliu a Centrului
Eparhial de la Roman, unde teologii s-au întâlnit cu Înaltpreasfințitul
Părinte Ioachim, unul dintre scopuri fiind acela de a-i cunoaște
personal pe absolvenții institutelor teologice de învățământ superior,
de a vedea dacă au chemare pentru preoţie şi pentru a le verifica
cunoştinţele dobândite în vederea utilizării lor în viaţa pastorală.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu