Racla cu moaştele
Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă în procesiune din Catedrala
Mitropolitană din Iaşi. Evenimentul religios a adunat sute de pelerini
şi ieşeni şi s-a desfăşurat în prezenţa Preasfinţitului Părinte Calinic
Botoşăneanul.
O mulţime impresionantă
de credincioşi a particiat aseară la procesiunea de scoatere a raclei
în care se află moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi,
Ocrotitoarea Moldovei. Cu lacrimi în ochi, ţinând în mâini lumânări
aprinse, flori şi busuioc, oamenii au aşteptat momentul cu emoţie
sfântă. O dată pe an, Sfânta Parascheva „părăseşte“ Catedrala
Mitropolitană din Iaşi pentru a fi aşezată în baldachinul special
amenajat, împodobit cu sute de flori. Sentimentul de bucurie
duhovnicească nu poate fi descris în cuvinte, dar poate fi citit pe
chipurile tuturor celor prezenţi. Oamenii se roagă în gând sau cântă
Troparul Cuvioasei. După ce racla a trecut prin dreptul lor, urmează un
mic pelerinaj în jurul catedralei ieşene. Cu acest prilej, s-au rostit
ectenii de slavă, de mulţumire şi de cerere adusă lui Dumnezeu pentru
toate binefacerile primite. În acelaşi timp, s-au rostit ectenii
închinate ctitorilor locaşului de închinare. În faţa procesiunii au fost
purtate prapuri şi cruci, iar clopotele au anunţat toată cetatea că
racla Sfintei a fost scoasă în procesiune. „Particip în fiecare an la
procesiunea de scoatere a moaştelor Sfintei Parascheva şi la Pelerinajul
«Calea Sfinţilor». Consider că cele două evenimente religioase sunt
manifestări ale dragostei pe care oamenii o arată sfinţilor. Plecăm
întotdeauna de la Sfântă cu sufletele încărcate de bucurie şi de emoţie.
Ştim că sfinţii sunt casnicii lui Dumnezeu, astfel că ne rugăm mereu ca
ei să mijlocească pentru noi pentru a dobândi Împărăţia cerurilor“, s-a
exprimat Georgeta Roşu din Iaşi. După ce sfintele moaşte au fost
aşezate în baldachinul din incinta Catedralei Mitropolitane din Iaşi,
pelerinii s-au închinat cu evlavie la Sfânta Parascheva.
sâmbătă, 10 octombrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu