miercuri, 1 iulie 2015
„Atelierele vacanţei“, în Parohia Păltinata
În
Parohia Păltinata din Protoieria Oneşti, judeţul Bacău, se desfăşoară în
această perioadă cea de-a treia ediţie a proiectului cultural-catehetic
parohial Şcoala de Vară, sub genericul „Atelierele vacanţei“, cu
binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului şi Bacăului. Proiectul parohial se derulează anul acesta în
parteneriat cu Centrul catehetic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din cadrul
Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. „Pe
parcursul acestei veri, copiii vor avea parte de diferite activităţi
culturale şi catehetice. Între acestea amintim următoarele: cercuri de
pictură, dans, teatru, învăţarea limbii engleze, dezvoltare personală.
De asemenea, ei vor avea posibilitatea să participe la cateheze prin
video-proiecţie, descoperind cât mai multe despre credinţa noastră
ortodoxă“, a amintit preotul paroh Valentin Chircu. Anul acesta, Parohia
Păltinata a reprezentat Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului la faza
patriarhală a Concursului catehetic „Mâini întinse pentru lucrarea
poruncilor lui Dumnezeu“. „Proiectul tinerilor din Păltinata a fost
apreciat de Biroul de Catehizare din cadrul Sectorului
teologic-educaţional al Patriarhiei Române“, a evidenţiat părintele
Daniel Marari, directorul Centrului catehetic „Sfânta Cuvioasă
Parascheva“.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu