Mănăstirea Eşanca din
judeţul Botoşani îmbracă mâine, 19 iulie 2015, straie de sărbătoare.
Acest moment coincide cu slujba Sfinţirii bisericii aşezării monahale şi
a celorlalte clădiri din cadrul ansamblului monahal.
Credincioşii din toată
ţara sunt aşteptaţi mâine, 19 iulie 2015, la slujba Sfinţirii Bisericii
cu hramurile „Sfânta Parascheva“ şi „Sfântul Serafim de Sarov“.
Evenimentul religios va avea loc în ziua când Biserica noastră
sărbătoreşte Aflarea moaştelor Sfântului Serafim de Sarov. Ansamblul
monahal va fi târnosit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan,
Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de IPS
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, de PS Macarie, Episcopul
Ortodox Român al Europei de Nord, de PS Varlaam Ploieşteanul,
Episcop-vicar patriarhal, şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Iaşilor. Ierarhii menţionaţi vor sluji apoi Sfânta
Liturghie în incinta aşezământului monastic, ce s-a ridicat în ultimii
ani cu sprijinul mai multor ctitori, donatori şi făcători de bine,
apropiaţi Bisericii şi obştii de la Eşanca. Programul liturgic dedicat
acestui eveniment va începe astăzi, 18 iulie 2015, cu slujba
Privegherii, care va fi urmată de o procesiune în cinstea sărbătorii
Sfântului Serafim de Sarov. Mâine, 19 iulie 2015, la ora 8:15, IPS
Părinte Mitropolit Teofan, alături de ceilalţi ierarhi, va fi întâmpinat
de soborul preoţilor, de obştea mănăstirii şi de credincioşi. Pentru
acest eveniment, obştea mănăstirii, împreună cu bunii credincioşi, va
oferi o agapă tuturor celor prezenţi. „Preasfinţitul Părinte Calinic
Botoşăneanul ne-a fost alături încă de la începutul proiectului.
Preasfinţia Sa a fost mentorul nostru în toată activitatea şi în tot
ceea ce s-a întâmplat la Mănăstirea Eşanca în decursul celor 15 ani de
activitate. Mulţumesc tuturor credincioşilor care, după 15 ani, au făcut
ca satul Eşanca să fie o oază de linişte şi de pace“, s-a exprimat
protos. Serafim Grigoraş, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi,
care s-a implicat de la început în toate lucrările întreprinse la
Mănăstirea Eşanca. Tot mâine, de la ora 14:30, în curtea Şcolii Eşanca,
va avea loc un spectacol de muzică folclorică, susţinut de interpreţi de
muzică populară din Moldova, acompaniaţi de Orchestra „Rapsodia
Vasluiului“.
sâmbătă, 18 iulie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu