vineri, 17 iulie 2015
Şcoala de vară pentru copiii cu cerinţe educative speciale
Cu binecuvântarea
Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului, în perioada 15-22 iulie 2015, în Parohia Brătila I,
Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, se desfăşoară cursurile şcolii de
vară pentru copiii cu cerinţe educative speciale. Acestea au loc în
parteneriat cu Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 2 - Comăneşti şi
cu Centrul de Servicii Sociale „Alexandra“ din Oneşti. Obiectivele
acestui proiect sunt: stimularea comunicării tinerilor, toleranţa
religioasă, oferirea de oportunităţi active şi atractive de petrecere a
vacanţei pentru aceşti copii, într-un cadru spiritual favorabil de
dezvoltare a aptitudinilor, creativităţii, imaginaţiei şi gândirii
critice, dezvoltarea abilităţilor de socializare şi de colaborare,
dezvoltarea capacităţii de a accepta noi provocări pentru viaţa de zi cu
zi şi, de asemenea, cunoaşterea mai profundă a lui Dumnezeu prin
intermediul Bisericii şi a sfintelor icoane. Proiectul este coordonat de
pr. Ioniţă Florin, de prof. Nica Ina, de prof. Crăciun Roxana Mihaela
şi de prof. Ioniţă Petronela Gabriela. De asemenea, în cadrul acestui
proiect sunt implicaţi şi elevi voluntari, cadre didactice, părinţi,
reprezentanţi ai Centrului de Servicii Sociale Oneşti, precum şi
comunitatea locală a Parohiei Brătila I.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu