miercuri, 10 decembrie 2014

Zilele „Sfântul Ierarh Nicolae“ de la Andrieşeni au ajuns la final

În Parohia Andrieşeni din Protopopiatul Iaşi 1 s-au încheiat duminică, 7 decembrie 2014, Zilele „Sfântul Ierarh Nicolae“. După oficierea Sfintei Liturghii, voluntarii parohiei au mers la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni - Grajduri din judeţul Iaşi pentru a le oferi pacienţilor internaţi o masă caldă. Această agapă a fost organizată ca semn al dragostei pentru aproapele şi pentru a aduce mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu în acest an asupra Parohiei Andrieşeni. Un alt moment din cadrul evenimentelor culturale şi religioase a avut loc vineri, 5 decembrie 2014, când copiii din parohie şi din alte sate învecinate au venit la biserică pentru a primi câte un dar din partea Sfântului Nicolae. Cu acest prilej, ei au prezentat un moment artistic. Amintim că Zilele „Sfântul Ierarh Nicolae“ au început în seara zilei de 30 noiembrie 2014, cu o conferinţă şi un concert de cântări religioase.

Niciun comentariu: