La Muzeul „Sfântul Ierarh Dosoftei“ din Iaşi a avut loc sâmbătă, 13
decembrie 2014, o manifestare culturală dedicată Sfântului Ierarh
Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Evocarea personalităţii ilustrului
ierarh a fost urmată de un concert de colinde.
Sfântul Dosoftei a fost omagiat în ziua pomenirii sale printr-o
manifestare religioasă şi culturală în clădirea în care ierarhul
cărturar a instalat la 1679 a doua tiparniţă din Moldova, aici fiind
tipărite „Liturghia“ (1679), „Psaltirea de-nţeles“ (1680), „Viaţa şi
petrecerea sfinţilor“ (1682-1686). Mai întâi, a fost săvârşită slujba
Acatistului de către un sobor de preoţi, în prezenţa reprezentanţilor
Muzeului Literaturii Române şi ai Casei „Sfântul Ierarh Dosoftei“.
Evenimentul, moderat de pr. Toma Gradinaciuc, protopop al
Protopopiatului Iaşi 1, s-a bucurat de prezenţa părintelui protopop
emerit Constantin Andrei, preşedintele Asociaţiei „Frăţia Ortodoxă
Română“ - filiala Iaşi, care a organizat după 1990 manifestările
închinate Sfântului Ierarh Dosoftei. În continuare, prof. Gerd Franc, de
la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din
Iaşi, a evocat personalitatea Sfântului Dosoftei, considerat „un stlâp
al creştinătăţii orientale“. „Ierarhul de care ne amintim astăzi (n.r.
sâmbătă, 13 decembrie) a fost o personalitate complexă, el acoperind un
secol de istorie. Despre personalitatea sa se vorbeşte nu doar la
Cracovia, în mediul polon, ci şi la Liov, la Moscova, în Imperiul Otoman
sau la sud de Dunăre. A fost ctitor de carte laică şi religioasă,
ctitor al tiparului, dimensiunea sa fiind mai mult decât
atotcuprinzătoare. S-a stins din viaţă la 13 decembrie 1693, rămăşiţele
sale pământeşti nefiind încă identificate“, a amintit prof. Gerd Franc.
Părintele protopop Toma Gradinaciuc a mulţumit invitatului de la
seminarul ortodox ieşean, remarcând că „Sfântul Dosoftei a avut o viaţă
zbuciumată“, fiind nevoit să pribegească din cauza schimbărilor
politice. Corul „Basileus“ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox
„Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi a susţinut apoi un repertoriu de
colinde româneşti.
luni, 15 decembrie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu