Pe parcursul lunii decembrie 2014, Biroul de Asistenţă Socială al
Protopopiatului Iaşi 1 a derulat campania „Copiilor săraci cine le oferă
daruri?“. De ajutor financiar şi material au beneficiat familiile
nevoiaşe şi numeroase, aflate în evidenţa protopopiatului.
Copiii din 45 de familii sărace au primit daruri prin intermediul
Protopopiatului Iaşi 1, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului. Ei
provin din parohiile protoieriei, atât din mediul urban, cât şi din cel
rural. Campania s-a derulat cu binecuvântarea şi sprijinul
Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi cu aportul mai multor instituţii
şi sponsori din Iaşi şi din străinătate. „Campania noastră a debutat la
începutul lunii decembrie a acestui an şi s-a bucurat de un real succes.
În toată această perioadă am avut alături, preoţi de la parohii,
studenţi de la mai multe facultăţi din Iaşi, precum şi instituţii care
derulează activităţi în domeniul social“, a amintit Ionela Amariei,
asistent social în cadrul Protopopiatului Iaşi 1. Darurile colectate de
la oamenii cu inimă mare au ajuns în casele familiilor cu mulţi prunci,
spre bucuria acestora. Mai mult de atât, pe chipurile lor s-a putut citi
uimirea şi recunoştinţa. „Mulţi dintre ei nu s-au aşteptat ca înainte
de sărbători să primească o jucărie sau o hăinuţă. Am fost ajutaţi de
zece voluntari care au ajuns în casele oamenilor ce au nevoie de o mână
de ajutor, dar şi de o încurajare. Printre voluntari am avut şi o
persoană cu handicap, lucru care ne-a impresionat şi ne-a dat curaj să
continuăm această activitate frumoasă. Prin intermediul acţiunii
filantropice am dorit să prevenim abandonul familial, să oferim
consiliere socială şi susţinere financiară celor nevoiaşi. O atenţie
deosebită a fost acordată beneficiarilor ce se confruntă cu probleme
medicale deosebite şi care nu pot să muncească“, a adăugat Ionela
Amariei, care a mulţumit tuturor celor care s-au alăturat campaniei
„Copiilor săraci cine le oferă daruri?“. Ajutorarea persoanelor care se
confruntă cu lipsuri materiale din Protopopiatul Iaşi 1 continuă şi după
sărbătorile de iarnă, cu toţii fiind chemaţi să medităm la cuvintele
Mântuitorului: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost
şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit“ (Matei, 25-35).
marți, 23 decembrie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu