În Duminica a 7-a după Paşti, PS Ioachim Băcăuanul a sfinţit biserica
Parohiei Chilii-Bolătău, Protopopiatul Moineşti. O zi mai târziu,
Preasfinţia Sa a binecuvântat lucrările bisericii din filia Micşuneşti, a
Parohiei Prăjeşti, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ.
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a
sfinţit duminică, 1 iunie 2014, Biserica „Sfântul Ioan cel Nou de la
Suceava“ din Parohia Chilii-Bolătău, Protopopiatul Moineşti, judeţul
Bacău. După cum ne-a transmis pr. Costel Mareş, protopop al
Protopopiatului Moineşti, lăcaşul de închinăciune a fost ridicat cu
multă osteneală cu sprijinul enoriaşilor, ajutaţi de autorităţile
locale. „La slujba de sfinţire au participat mulţi credincioşi din
parohie şi din alte sate învecinate, autorităţi locale şi centrale. În
cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, PS Ioachim Băcăuanul a
felicitat pe toţi cei care au contribuit la ridicarea sfântului lăcaş.
Ierarhul a arătat că duhul de jertfă prin care oamenii au ajutat la
zidirea şi înfrumuseţarea lăcaşului divin este un semn de credinţă şi
dragoste pentru casa lui Dumnezeu“, a relatat pr. protopop Costel Mareş.
Luni, 2 iunie, în ziua pomenirii Sfântului Ioan cel Nou de la
Suceava, PS Ioachim Băcăuanul a resfinţit biserica din filia Micşuneşti,
a Parohiei Prăjeşti, Protopopiatul Roman, închinată Sfinţilor
Arhangheli Mihail şi Gavriil. Slujba de binecuvântare a fost săvârşită
ca urmare a lucrărilor de restaurare întreprinse în ultimul an prin
contribuţia credincioşilor. „Resfinţirea acestui sfânt lăcaş a
constituit o bucurie pentru credincioşii din satul Micşuneşti, care
numără câteva zeci de familii. Oamenii din această localitate nu au
posibilităţi materiale, însă au o dragoste deosebită pentru Dumnezeu şi
pentru Biserică. Părintele paroh Vasile Turcu
s-a implicat în lucrările de restaurare, astfel că în doar un an de
zile acestea s-au finalizat. Toate aceste restaurări au fost desăvârşite
prin slujba de resfinţire, oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, împreună
cu soborul de preoţi“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în
probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului.
joi, 5 iunie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu